Noi cazuri de gripă aviară în Europa

Un articol de: Mariana Bahcevan - 19 Noiembrie 2016

Europa este din nou alarmată de îmbolnăviri cu gripă aviară. În Germania şi Elveţia au fost descoperite noi cazuri de păsări purtătoare de virusul H5N8. Potrivit Reuters, în landul german Schleswig-Holstein a fost confirmat un caz de gripă la o fermă, unde vor fi sacrificaţi 30.000 de pui. În Austria au fost confirmate două cazuri noi, la două ferme avicole, dintre care una se află în provincia Vorarlberg, aproape de graniţele cu Germania şi Elveţia. Sâmbătă, a fost confirmat virusul gripei aviare la păsări găsite moarte în jurul lacului Geneva, Elveţia. De asemenea, săptămâna aceasta, în jurul lacului Constanţa (Bodensee), situat la graniţa dintre Germania, Elveţia şi Austria, s-a găsit virusul H5N8 la câteva raţe sălbatice moarte. Autorităţile sanitar-veterinare din Africa de Sud, Japonia, Coreea de Sud, Hong Kong, Bosnia şi Herţegovina au introdus o interdicţie pentru importurile de păsări, carne de pasăre şi produse prelucrate provenite din Germania, în timp ce Franţa, cel mai mare crescător de păsări din Europa, a introdus măsuri de prevenţie la fermele de păsări şi a restricţionat vânătoarea şi expoziţiile de păsări, transmite Reuters. Organizaţia Mondială a Sănătăţii Animalelor (OIE) a cerut celor 180 de state membre, printre care se numără şi România, să sporească măsurile de biosecuritate la ferme, pieţe şi în comerţul cu păsări, pentru a limita răspândirea gripei aviare.

Europa a fost alarmată şi în anul 2014, atunci când au fost confirmate mai multe focare de gripă aviară în Germania, Franţa, Olanda şi Marea Britanie.