Noi clopote pentru Catedrala mitropolitană din Târgovişte
Înalt Preasfinţitul Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, a participat luni, 6 aprilie 2009, la ceremonia de întâmpinare a noilor clopote pentru Catedrala arhiepiscopală din Târgovişte, acordând binecuvântarea pentru instalarea lor în clopotniţa reconfigurată a Catedralei, informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei. În cuvântul rostit cu acest prilej, Înalt Preasfinţia Sa a subliniat semnificaţia spirituală a clopotelor în tradiţia ortodoxă, amintind despre importanţa deosebită a momentului. Noile clopote, care împodobesc sfântul lăcaş al vechii Mitropolii a Ţării Româneşti şi actuala Catedrală eparhială, vor chema, de acum înainte, credincioşii târgovişteni la rugăciune, vor aminti peste timp, aşa cum mărturisesc inscripţile lor, despre: Sf. Neagoe Basarab Voievodul Ţării Româneşti (1512-1521), Sf. Ierarh Nifon, patriarhul Constantinopolului şi mitropolitul Ţării Româneşti, de la a cărui trecere la Domnul am comemorat, anul trecut, o jumătate de mileniu şi de cei 500 de ani de la tipărirea, la Târgovişte, a Liturghierului lui Macarie (1508-2008). Cele patru noi clopote ale Catedralei arhiepiscopale de 3 tone, 2 tone, 500 kg şi 300 kg au fost realizate la iniţiativa Mitropolitului Nifon şi vor înlocui vechile clopote, care dateză de la începutul secolului trecut.