Noi discuţii Guvern-sindicate

Data: 30 Septembrie 2010

Guvernul a anunţat, la sfârşitul discuţiilor cu liderii Blocului Naţional Sindical, că va organiza, la începutul lunii octombrie, întâlniri între sindicate şi reprezentanţii Executivului în energie şi agricultură. Conducerea BNS a discutat, marţi, peste două ore cu premierul Emil Boc şi ministrul Muncii, Ioan Botiş, fără a fi rezolvată vreo problemă, în acest context sindicaliştii avertizând Executivul că "lipsa unor măsuri concrete va conduce la refuzul dialogului". Potrivit unui comunicat al Guvernului, scenariile luate în discuţie în acest moment ţin cont de faptul că numărul bugetarilor trebuie limitat la 1,29 milioane de persoane, iar fondul de salarii nu poate depăşi 39 miliarde de lei, în limitele deficitului bugetar de 4,4%, convenit cu FMI.