Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Data: 16 Decembrie 2021

Sfântul Sinod l-a ales prin vot secret pe Preasfinţitul Părinte Nestor Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, în demnitatea de Episcop al Devei şi Hunedoarei, în locul vrednicului de pomenire Episcop Gurie Georgiu, decedat în luna octombrie 2021. Întronizarea Prea­sfin­țitului Părinte Nestor, Episcopul Devei şi Hunedoarei, va avea loc în data de 26 decembrie 2021.

În cadrul aceleiași ședințe, au mai fost luate următoarele hotărâri:

  • Declararea anului 2023, în Patriarhia Română, ca „Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice” și „Anul comemorativ al imno­grafilor și cântăreților biseri­cești (psalți)”;
  • Înscrierea în Calendarul bisericesc a Sfântului Ierarh Diadoh, Episcopul Foticeii, cu zi de pomenire în 29 martie. Au fost aprobate, de asemenea, textele liturgice ale sinaxarului, slujbei și acatistului, precum și icoana acestuia;
  • Aprobarea textelor liturgice ale slujbei și paraclisului Sfântului Cuvios Simeon Noul Teolog (12 martie);
  • Aprobarea textului acatistului Sfântului Iustin Martirul și Filosoful (1 iunie);

Aprobarea solicitării Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane privind publicarea unei foi volante de prevenire a traficului de persoane și distribuirea acesteia prin intermediul parohiilor din Biserica Ortodoxă Română.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române apreciază activitatea social-filantropică a eparhiilor, parohiilor, mănăstirilor și centrelor sociale.

 

Biroul de presă al Patriarhiei Române