Noi intrări pe Lista UNESCO a patrimoniului mondial
În cadrul celei de-a 46-a reuniuni anuale a Comitetului ONU pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), desfăşurată recent la New Delhi, India, s-a decis înscrierea a 26 de noi situri pe Lista patrimoniului mondial, printre care Via Appia din Italia, Mănăstirea „Sfântul Ilarion” din Fâşia Gaza, ansamblul monumental „Calea Eroilor” realizat de Constantin Brâncuşi la Târgu Jiu, „Frontierele Imperiului Roman - Dacia”, relatează EFE.
Au fost înscrise, de asemenea, Axa Centrală a Beijingului, deşi cu o atenţionare din cauza „presiunilor de dezvoltare” cu care se confruntă unele secţiuni ale acesteia, rezervaţiile de păsări migratoare din Marea Galbenă, coasta Golfului Bohai și deşertul Badain Jaran, China devenind astfel ţara cu al doilea cel mai mare număr de situri pe Lista patrimoniului mondial, 59, cu unul mai puţin decât Italia. Printre obiectivele nou adăugate se mai numără sistemul de peşteri din Parcul Naţional Niah (Malaezia), complexul rezidenţial Schwering (Germania) sau Parcul Naţional Lencois Maranhenses (Brazilia). În prezent, pe Lista UNESCO a patrimoniului mondial sunt 1.222 de situri din 168 de ţări.