Noi modificări la Codul muncii

Data: 21 Ianuarie 2015

Angajatul temporar nu poate avea un salariu mai mic decât cel pe care îi are salariatul permanent în condiţiile în care prestează acelaşi tip de muncă, potrivit legii pentru modificarea şi completarea Codului muncii promulgată marţi de preşedintele Klaus Iohannis. Potrivit incont.ro, actul normativ aduce şi alte modificări referitoare la vechimea în muncă, concediile fără plată şi absenţele nemotivate nemaifiind luate în calculul vechimii în muncă. În ceea ce priveşte concediul de odihnă dintr-un an calendaristic rămas neefectuat din motive justificate, acesta va fi acordat în următoarele 18 luni, iar în cazul în care angajatul părăseşte locul de muncă, zilele de concediu de odihnă neefectuate vor fi remunerate. De asemenea, în situaţia în care incapacitatea temporară de muncă sau concediul de maternitate, concediul de risc maternal ori concediul pentru îngrijirea copilului bolnav a survenit în timpul efectuării concediului de odihnă anual, acesta se întrerupe urmând a se relua după ce se întrerupe perioada de incapacitate în muncă. (O.N.)