Noi preoţi la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Sibiu
Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a instalat sâmbătă, 13 iunie, doi parohi la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Sibiu. Cei doi slujitori, părintele Cătălin Mirişan şi părintele Liviu Anghel au primit misiunea de a continua lucrarea pastorală şi administrativă a fostului paroh, Ioan Popa.
Ceremonia de instalare a celor doi slujitori de la biserica sibiană a avut loc după slujba Vecerniei, în soborul slujitor aflându-se consilierul economic al Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Petru Madina, protopopul de Sibiu, Ioan Coşa şi alţi slujitori ai sfintelor altare. Înainte de a-i prezenta pe cei doi slujitori, ierarhul i-a oferit părintelui Ioan Popa un act de cinstire, ca semn de recunoştinţă şi apreciere pentru întreaga activitate preoţească. Din cauza stării de sănătate precare, părintele Ioan Popa nu a fost prezent la această ceremonie, iar actul de cinstire îi va fi înmânat pe viitor.
Ierarhul a vorbit, apoi, despre cele trei slujiri ale preotului, izvorâte din cele ale Mântuitorului Iisus Hristos. IPS Mitropolit Laurenţiu i-a oferit părintelui Cătălin Mirişan cele trei însemne ale celor trei slujiri preoţeşti: Evanghelia, din care preotul trebuie să vestească şi să predice Cuvântul lui Dumnezeu, Crucea, ca simbol al slujirii liturgice sfinţitoare, şi cheia bisericii, simbol al puterii conducătoare către Împărăţia lui Dumnezeu. Părintele Liviu Anghel va păstori în continuare parohia încredinţată cu ani în urmă, dar de acum înainte va fi legată de această biserică, după ce comunitatea de credincioşi avea ca locaş de rugăciune Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din cetatea transilvană.
„Avem convingerea că cei doi preoţi vor sluji aici cu mult devotament şi vor continua lucrarea pastoral-misionară din aceste parohii“, a spus ierarhul.
Familia parohială
La finalul ceremoniei, cei doi parohi s-au adresat celor prezenţi şi au făgăduit că vor trudi neîncetat pentru mântuirea sufletelor credincioşilor din cele două comunităţi parohiale.
„Îl rog pe Bunul şi Milostivul Dumnezeu, Care este iubitor de oameni, să ne dea putere şi înţelepciune să putem să ne ridicăm la nivelul înaintaşilor noştri şi să putem continua această lucrare deosebită, împreună cu dumneavoastră, credincioşii noştri. V-am simţit încă de la început cu sufletele deschise şi am simţit că ne-aţi primit în inimile dumneavoastră“, a spus pr. Cătălin Mirişan.
„Am venit aici pentru a fi o familie şi pentru ca împreună să ridicăm ceea ce este de ridicat în continuare în această comunitate. Totdeauna este ceva de împlinit în viaţa noastră duhovnicească“, a spus pr. Liviu Anghel.
Din partea celor două parohii sibiene, părintele Cătălin Mirişan i-a oferit ierarhului, ca semn de preţuire, o icoană a Sfântului Ioan Botezătorul.