Noi protoierei pentru judeţul Prahova

Un articol de: Marius Nedelcu - 13 Ianuarie 2015

De la 1 ianuarie 2015, în judeţul Prahova şi-au început activitatea patru noi protopopi. Tot cu această dată, pentru eficientizarea şi intensificarea activităţii pastoral-misionare, social-filantropice şi cultural-educaţionale, parohiile din Protopopiatul Ploieşti au fost reorganizate în cadrul a două noi protoierii: Protopopiatul Ploieşti Nord şi Protopopiatul Ploieşti Sud.

Reorganizarea administrativă a parohiilor din Arhiepiscopia Bucureştilor a început în primăvara anului trecut. Protopopiatele din municipiul Bucureşti, trei la număr la acea dată, au fost reorganizate în şase protopopiate care corespund fiecărui sector al Capitalei.

La finalul anului trecut, reorganizarea administrativă a vizat judeţul Prahova. Astfel, în şedinţa de lucru a Permanenţei Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor din data de 9 decembrie 2014, constatându-se că din punct de vedere teritorial unele unităţi administrativ-bisericeşti, deşi sunt mai aproape de municipiul Ploieşti, fac parte din alte protopopiate, s-a aprobat înfiinţarea a două protopopiate, în loc de unul, în municipiul Ploieşti, şi anume Protopopiatul Ploieşti Nord şi Protopopiatul Ploieşti Sud.

De asemenea, s-a hotărât arondarea parohiilor din protoieriile judeţului Prahova pe principiul proximităţii. În baza hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind evaluarea personalului de conducere de la Centrul eparhial şi din teritoriu, având în vedere noua situaţie administrativă din judeţul Prahova, foştii protoierei ai protopopiatelor Ploieşti, Câmpina şi Urlaţi şi-au încetat activitatea începând cu data de 1 ianuarie 2015, unii încheind o slujire de 20-30 de ani în aceste funcţii. „Dată fiind necesitatea intensificării activităţilor pastoral-misionare, social-filantropice şi cultural-educative în protopopiatele din judeţul Prahova, în şedinţa de lucru a Permanenţei Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor din 15 decembrie 2014 au fost numiţi patru protopopi noi care şi-au început activitatea cu data de 1 ianuarie 2015: părintele protopop Adrian-Cosmin Matei la Protopopiatul Ploieşti Nord, părintele protopop Mihăiţă Stroe la Protopopiatul Ploieşti Sud, părintele protopop Grigore Melnic la Protopopiatul Câmpina şi părintele protopop Ionuţ Negoiţă la Protopopiatul Urlaţi. Protopopiatul Vălenii de Munte va fi condus în continuare de părintele protopop Florin Boţârcă.

În judeţul Prahova sunt acum 369 unităţi bisericeşti, dintre care 343 parohii, 16 mănăstiri şi 10 filii, organizate în 5 protopopiate“, ne-a declarat părintele arhimandrit Veniamin Goreanu, consilier administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureştilor. În cele ce urmează, oferim scurte prezentări ale noilor protoierei din Prahova.

Pr. Adrian-Cosmin Matei, protoiereul Protopopiatului Ploieşti Nord

Părintele Adrian-Cosmin Matei s-a născut la 4 aprilie 1979. Este absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. Începând cu anul 2005 a slujit ca preot de caritate la Spitalul „Buna Vestire“ din Ploieşti. Între 2005 şi 2008 a demarat şi coordonat lucrările de construire a Capelei „Buna Vestire“ şi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din Ploieşti. Capela a fost împodobită cu pictură în tehnica „tempera“, cu mobilier şi obiecte noi. Începând cu data de 15 septembrie 2010, a fost transferat în postul de preot slujitor la Parohia „Acoperământul Maicii Domnului“ din Ploieşti, unde s-a implicat în toate activităţile pastoral-misionare şi social-filantropice desfăşurate de parohie. La 1 septembrie 2011 a fost numit secretar în cadrul Cancelariei Protopopiatului Ploieşti. În prezent este şi profesor titular de religie la Liceul Teoretic „Nichita Stănescu“ din municipiul Ploieşti.

Pr. Mihăiţă Stroe, protoiereul Protopopiatului Ploieşti Sud

Părintele Mihăiţă Stroe s-a născut la 9 septembrie 1973. A absolvit Seminarul Teologic „Chesarie Episcopul“ din Buzău şi studii de licenţă şi masterat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. În 2009 a absolvit programul de masterat „Management şi strategie pentru o administraţie europeană“ din cadrul Universităţii „Petrol-Gaze“ din Ploieşti. Între anii 1999 şi 2007 a slujit ca preot la Parohia Dâmbu-Băicoi, Protopopiatul Câmpina, judeţul Prahova. La această parohie a ridicat un aşezământ social cu bucătărie şi sală de mese, a consolidat clopotniţa şi cancelaria parohială. Din 8 iulie 2007, în urma examenului de selecţionare pentru oraş, a fost numit preot la Parohia „Sfântul Vasile“ din Ploieşti, unde în ultimii ani a demarat un amplu proces de restaurare şi înfrumuseţare. A fost coordonatorul Cercului pastoral misionar nr. 2 din Ploieşti, în care activează 31 de preoţi.

Pr. Grigore Melnic, protoiereul Protopopiatului Câmpina

Părintele Grigore Melnic s-a născut la 8 decembrie 1968. A absolvit cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. În data de 7 martie 1993, a fost numit preot la Parohia Mireşu, judeţul Prahova. La 1 iulie 1999 a fost transferat la Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ şi „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare“ din oraşul Câmpina. A demarat şi coordonat lucrările de construcţie a bisericii parohiale care a fost târnosită în 2001. În 2011 a început lucrările de construcţie a Aşezământului social-cultural filantropic „Sfânta Parascheva“ din cadrul parohiei. A demarat un parteneriat cu Şcoala „Ion Câmpineanu“ din Câmpina, intitulat  „Copiii de azi, enoriaşii de mâine“, care se va încheia în 2016. S-a implicat în diverse activităţi misionare, a organizat pelerinaje în ţară şi străinătate.

Pr. Ionuţ Negoiţă, protoiereul Protopopiatului Urlaţi

Părintele Ionuţ Negoiţă s-a născut la data de 1 noiembrie 1980. A absolvit Seminarul Teologic Ortodox de la Câmpulung Muscel şi studii de licenţă şi masterat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. În 2009 a fost hirotonit preot şi numit la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie“- Grădiştea, judeţul Prahova. Aici a construit o cantină socială pusă sub ocrotirea Sfântului Mucenic Corneliu Sutaşul, a coordonat reparaţii capitale la exteriorul bisericii parohiale şi la clopotniţă, a construit un lumânărar nou şi o troiţă. Începând cu data de 1 decembrie 2013, a fost numit preot paroh la Parohia Sfinţii „Ioachim şi Ana“ din oraşul  Mizil. În data de 10 aprilie 2014, a fost numit secretar al Protopopiatului Urlaţi.