Noi protopopi în Arhiepiscopia Iaşilor

Data: 22 August 2011

Permanenţa Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Iaşilor a decis, în şedinţa sa din 19 august 2011, prezidată de IPS Părinte Mitropolit Teofan, încetarea activităţii de protopop al Protopopiatului Iaşi I pentru Părintele Constantin Andrei şi a activităţii de protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ pentru Părintele Dumitru Ailincăi.

Cei doi protopopi se află la finalul celui de al cincilea mandat în aceste funcţii, primind din partea conducerii Arhiepiscopiei Iaşilor cuvenitele mulţumiri pentru activitatea misionară desfăşurată timp de 20 de ani. Părintele Constantin Andrei îşi va desfăşura, în continuare, activitatea de preot paroh al parohiei "Sf. Ap. Petru şi Pavel" Bărboi din Iaşi, iar Părintele Dumitru Ailincăi îşi va desfăşura, în continuare, activitatea de preot paroh al parohiei "Naşterea Maicii Domnului" - Precista II din Piatra Neamţ. În aceeaşi şedinţă a Permanenţei Consiliului Eparhial au fost numiţi, începând cu 1 septembrie 2011, pentru un mandat de 4 ani, Părintele Toma Gradinaciuc, paroh al parohiei "Sf. Ap. Toma" din cartierul Alexandru cel Bun din Iaşi, ca protopop al Protopopiatului Iaşi I, şi Părintele Valentin Tofan, paroh al parohiei "Sf. Împăraţi Constantin şi Elena" - Gara Veche din Piatra Neamţ, ca protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ. Părintele Toma Gradinaciuc s-a născut la 9 aprilie 1956 în localitatea Flămânzi din judeţul Botoşani şi este absolvent, din 1994, al Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi. În 1997 a fost numit preot al nou-înfiinţatei parohii "Sf. Ap. Toma" din cartierul Alexandru cel Bun, unde a ridicat, începând cu anul 2000, cu sprijinul credincioşilor, o biserică aflată în curs de finalizare. Este membru al Consistoriului Eparhial Iaşi începând cu anul 1998, precum şi membru al Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Iaşilor din 2006, în anul 2010 fiind reales pentru încă un mandat de patru ani de clericii din Circumscripţia electorală nr. 1 (Protopopiatul Iaşi I), funcţii la care va renunţa, întrucât sunt incompatibile cu responsabilitatea de protopop. Din 1998 este preşedinte al Asociaţiei "Familia Nostra", organizaţie care s-a implicat, de-a lungul timpului, în acţiuni desfăşurate în favoarea copiilor străzii, actualmente având ca preocupare principală susţinerea copiilor defavorizaţi socio-economic din mediul rural. Părintele Valentin Tofan s-a născut la 27 iunie 1966 în localitatea Huşi din judeţul Vaslui şi este absolvent, din 1992, al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. A fost preot al parohiilor Curechiştea şi Dragomireşti din Protopopiatul Piatra Neamţ, unde s-a remarcat prin apreciate activităţi administrativ-edilitare şi social-pastorale. În 1996 a fost numit paroh al parohiei "Sf. Împăraţi Constantin şi Elena" - Gara Veche din Piatra Neamţ, unde, în 1998, a demarat lucrările de construcţie a unei biserici. Între anii 1996-2009, a activat în calitate de profesor şi de preot spiritual în cadrul Seminarului Teologic Liceal "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Piatra Neamţ. (Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iaşilor)