Noi regulamente în domeniul pescuitului
La 1 ianuarie 2010 a intrat în vigoare un ansamblu de norme noi, mai stricte, de consolidare a sistemului de control al politicii comune a Uniunii Europene în domeniul pescuitului „Aceste norme vor oferi Uniunii Europene şi statelor membre UE instrumente noi şi puternice nu doar pentru a proteja resursele mărilor şi oceanelor de operatorii lipsiţi de scrupule, dar şi pentru a proteja mijloacele de existenţă ale pescarilor corecţi care ar fi altfel expuşi unei concurenţe neloiale“, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene. Noul sistem le va permite tuturor pescarilor să îşi exercite meseria în condiţii similare, promovând astfel o cultură a respectului normelor în sectorul pescuitului. Noul cadru este format din trei regulamente distincte, unul pentru combaterea pescuitului ilegal, nedeclarat şi nereglementat, un regulament privind autorizaţiile pentru activităţile de pescuit ale navelor de pescuit comunitare în afara apelor comunitare şi un regulament de stabilire a unui sistem comunitar de control pentru asigurarea respectării reglementărilor politicii comune în domeniul pescuitului. Practicile pescuitului ilicit reprezintă la nivel global aproximativ 10 miliarde de euro pe an.