Noi reguli europene pentru sacrificarea animalelor
▲ Executivul european a înaintat o propunere privind revizuirea normelor după care sunt sacrificate animalele ▲ În baza noilor norme, abatoarele vor fi obligate să monitorizeze animalele după asomare, pentru a se asigura că acestea nu îşi revin înainte de a fi sacrificate ▲ În fiecare an, pe teritoriul UE sunt sacrificate pentru producţia de carne aproximativ 360 de milioane de porci, oi, capre şi vite şi câteva miliarde de păsări ▲ Alte 25 de milioane de animale sunt sacrificate pentru blană, iar în incubatoare se sacrifică aproximativ 330 de milioane de pui de o zi ▲
Comisia Europeană a subliniat necesitatea ca abatoarele să asomeze animalele înainte de sacrificare, pentru a evita durerea şi suferinţa acestora, iar pentru acest lucru tehnicile de asomare, nemodificate din 1993, trebuie „aliniate“ la noile tehnologii tot mai avansate. În prezent, pentru ca animalul să intre în stare de inconştienţă înaintea sacrificării, se utilizează diverse metode de asomare: prin şoc electric, prin folosirea gazului anesteziant sau a unor mijloace mecanice (de exemplu, pistolul cu aer comprimat). Specialiştii europeni susţin însă că nici o metodă nu este 100% eficientă, unele animale revenindu-şi în ultimele clipe de viaţă. Propunerea Comisiei nu interzice nici una dintre metodele de asomare, ci limitează utilizarea anumitor tehnici. De asemenea, admite faptul că oamenii de ştiinţă au rezerve faţă de lipsa de cruzime a două metode (gazarea cu dioxid de carbon şi electrificarea în baie de apă), dar, în acelaşi timp, recunoaşte că nu există alternative comerciale. Comisia propune ca în fiecare abator să existe o persoană responsabilă cu bunăstarea animalelor, angajaţii să fie bine instruiţi şi să deţină un certificat de competenţe în materie de bunăstare a animalelor. De asemenea, fabricanţii dispozitivelor utilizate pentru asomarea animalelor vor trebui să furnizeze instrucţiuni privind utilizarea eficientă a acestora. Abatoarele vor fi construite astfel încât să ţină cont de bunăstarea animalelor, iar autorităţile vor informa mai bine publicul în legătură cu bolile periculoase în urma cărora se declanşează epidemii mortale. Propunerea va fi înaintată spre aprobare guvernelor celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, abatoarele din ţările terţe, care efectuează exporturi către UE, vor fi obligate să respecte aceleaşi norme stabilite în interiorul Uniunii. În fiecare an, pe teritoriul UE sunt sacrificate pentru producţia de carne aproximativ 360 de milioane de porci, oi, capre şi vite şi câteva miliarde de păsări. Alte 25 de milioane de animale sunt sacrificate pentru blană, iar în incubatoare se sacrifică aproximativ 330 de milioane de pui de o zi. Epidemiile de gripă aviară şi febră aftoasă din ultimii ani au condus la sacrificarea a milioane de alte animale.