Noi sancțiuni pentru folosirea telefonului de către șoferi
Guvernul a adoptat proiectul de ordonanţă prin care se interzice ţinerea în mână a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video în timpul conducerii unui vehicul aflat în mişcare. „Nerespectarea noilor prevederi se va sancţiona cu amendă. În plus, în cazul conducătorilor auto, se introduce sancţiunea de 4-5 puncte amendă şi suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile în situaţia în care se încalcă noua normă în acelaşi timp cu altă regulă pentru circulaţia vehiculelor, având în vedere că în acest caz gradul de pericol social creşte destul de mult”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.