„Noi semănăm, iar alţii culeg roadele credinţei“

Într-o capelă micuţă, aproape o chilie, oamenii vin să se roage la Dumnezeu, doar - El se va milostivi de ei şi le va reda sănătatea. Vin şi cer una, cer alta, iar El le dăruieşte. Văduviţi de sănătate, pacienţii Institutului Naţional de Recuperare Fizică şi Balneoclimatologie vin la spital pentru a face recuperare fizică, iar la sfârşit pleacă recuperaţi şi sufleteşte.

Sub privirea blândă a sfinţilor pictaţi pe pereţi, bolnavii vin încetişor spre Altarul Capelei. Se închină, se roagă, îşi pun speranţele în cuvinte arzătoare aruncate spre Cer. Rugăciuni. Slujitorul Domnului, părintele Vasile Ionuţ Paragină, este alături de ei. Le este păstor, prieten şi umărul pe care bolnavii îşi plâng amarul şi puţinătatea trupului. La început, bolnavii vin adeseori neîncrezători ori poate plecaţi spre drumul pierzaniei. La sfârşit, după ce rugăciunile proprii şi pastoraţia preotului îşi fac efectul, bolnavii devin nişte luptători! Nu degeaba sfinţii ocrotitori ai bisericuţei sunt Sfântul Ştefan cel Mare şi Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou. La Institutul Naţional de Recuperare Fizică şi Balneoclimatologie, cazurile extraordinare de pastoraţi se măsoară, dacă vreţi, în ambiţie, în credinţa vindecării, şi poate cea mai de preţ măsurătoare este aceea a recuperării nu atât fizice, cât spirituale a oamenilor veniţi la tratament la institut. "Am avut parte de foarte mulţi oameni care nu mai călcaseră în viaţa lor într-o biserică şi venind în spital cu diverse afecţiuni s-au apropiat de biserică. Omul când are o afecţiune, oricât de mică, se mai gândeşte şi la partea sufletească - "poate nu e bine ce fac, poate am greşit cu ceva faţă de Dumnezeu". Văzând lucrurile acestea, ei se îndreaptă într-un fel sau altul spre biserică. Vin la slujbe, se împărtăşesc, se spovedesc... Poate unii dintre ei au devenit credincioşi fervenţi ai bisericii. Ei se recuperează şi din punct de vedere spiritual. Am întâlnit oameni care nu mai aveau răbdare. În suferinţă trebuie să ai foarte multă răbdare. Suferinţa nu trece de pe o zi pe alta. Suferinţa în boală este o chestiune de răbdare", povesteşte părintele Paragină. O altă parte importantă a lucrării preotului de pastoraţie, parte nelipsită nici din activitatea părintelui Paragină, este aceea de a îndrepta cumva atenţia, spiritul şi gândurile pacienţilor spre ceea ce contează cu adevărat şi mai ales asupra lucrurilor care îi pot ajuta în drumul lor spre mântuire. "Oamenii îmi spuneau: "Părinte fac tot ce pot, mă rog, fac metanii, fac de toate ca să pot să fiu sănătos. Dar ştiţi, cu vecinul nu prea vorbesc. Pentru că m-am certat cu el, cum să-i vorbesc?". Încerc să-i fac pe toţi să înţeleagă, că poţi să faci câte metanii vrei, să te rogi încontinuu, dacă nu te împaci cu vecinul tău nu ai făcut nimic. Ei vor să facă anumite lucruri pentru sufletul lor. Dar de multe ori fac lucrurile exterioare, cele care sunt mai uşor de făcut. Slujbele, rugăciunile, metaniile, postul... Ei le văd ca fiind lucruri pe care trebuie să le îndeplinească, dar din păcate lasă lucrurile interioare la o parte. Este mult mai greu să lucrezi la interior. Tocmai aici încercăm noi să lucrăm. Prin slujbe, prin cuvintele de învăţătură adresate după fiecare slujbă", a mai mărturisit slujitorul de la "Institutul Naţional de Recuperare Fizică şi Balneoclimatologie". Recuperaţi cu rugăciuni Cazuri şi cazuri, oameni şi oameni a întâlnit părintele Ionuţ de când este preot de caritate la institut. Unele cazuri reprezintă exemplificări a ceea ce noi putem numi "minunile spitalelor". Luaţi aminte însă! Minunile trebuie înţelese, nu neapărat "pipăite"! "La prima Liturghie pe care am săvârşit-o în acest spital, am observat un cuplu din Piteşti, care avea o problemă: soţul făcuse un atac cerebral şi stătea lipit de un cărucior de aproape 2 ani. Nu se putea mişca fără acel cărucior cu care se deplasa, fiind îngrijit de soţie în tot acest răstimp. Ei erau pacienţi regulari ai acestui spital, pentru că soţul trebuia să facă periodic procedurile de recuperare. Când veneau la recuperare, participau şi la slujbe, la Taina Sf. Maslu, pe care o săvârşesc în fiecare miercuri seară, uneori şi la Slujba Acatistului, săvârşită vineri seara, dar mereu la Sfânta Liturghie, duminică dimineaţa. La prima Sf. Liturghie săvârşită în spital, pacientul era lipit de scaun, dar cu timpul am văzut cum a lăsat scaunul şi se mişca greoi cu o cârjă şi ultima oară când l-am văzut, mergea bine, ajutat puţin de cârjă. Îi mulţumea lui Dumnezeu pentru această minune, doctorii estimându-i recuperarea pe o perioadă foarte lungă, iar în cazul lui recuperarea se făcuse într-o perioadă relativ scurtă. S-a împărtăşit de mai multe ori când a stat internat în spital, şi el, şi soţia, şi-mi spunea că îi mulţumeşte permanent lui Dumnezeu pentru această binefacere".