Noi sfinţi în Sinaxarul Bisericii Ortodoxe din Bulgaria
Biserica Ortodoxă din Bulgaria a canonizat duminică victimele masacrului otoman din Batak, care a avut loc în aprilie 1876, informează site-ul www.novinite.com. După Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala "Sfântul Alexandru Nevski" din Sofia, s-a citit Tomosul de canonizare pentru cei care au fost ucişi de trupele turceşti la Batak, bărbaţi, femei şi copii, care au luptat pentru libertatea creştinilor oprimaţi în Peninsula Balcanică. Revolta din aprilie 1876 a bulgarilor şi intervenţia brutală a forţelor armate ale Imperiului Otoman au provocat o reacţie de simpatie a Marilor Puteri faţă de soarta acestei naţiuni, care în cele din urmă a dus la înfiinţarea statului naţional bulgar.