Noi slujitori ai Domnului, în Hunedoara

Un articol de: Diac. Cristian Ţuţuroi - 01 August 2016

Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a oficiat sâmbătă, 30 iulie, Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii și Nașterea Maicii Domnului” Crișan, județul Hunedoara, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Ierarhul a săvârșit hirotonia întru preot a diaconului Gabriel Ciorîcă, pe seama Mănăstirii „Izvorul Tămăduirii” și „Nașterea Maicii Domnului” - Crișan. De asemenea, a hirotonit diacon pe tânărul teolog Radu Alin Olaru, pentru Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Mada, Protopopiatul Orăștie. PS Episcop Gurie a săvârșit și hirotesia întru duhovnic a părintelui Ioan Topac din Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” și „Sfântul Ierarh Nectarie” - Lupeni-Bărbăteni, Protopopiatul Petroșani. În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, PS Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, le-a vorbit celor prezenți despre responsabilitatea preotului care este chemat să răspundă nu numai pentru faptele și conștiința sa, ci și pentru sufletele tuturor credincioșilor încredințați lui spre păstorire. „Preotul este cel dintâi care participă la bucuria enoriașilor săi, cel dintâi care șterge lacrimile de pe obrazul orfanilor și nevoiașilor parohiei sale, cel dintâi chemat să aline suferințe, să împace oameni, «să fie tuturor toate», după cuvântul marelui nostru Părinte al Bisericii, Sfântul Ioan Gură de Aur”. De asemenea, ierarhul le-a adresat un cuvânt de întărire duhovnicească celor doi noi slujitori ai altarului lui Hristos, îndemnându-i să lucreze cu „trezvie și cu atenție” la misiunea preoțească încredințată lor și să le fie enoriașilor lor călăuză spre mântuirea sufletelor și dobândirea Împărăției Cerurilor.