Noi slujitori pentru biserici din Muntenia

Un articol de: Arhid. Alexandru Briciu - 16 Aprilie 2019

În Duminica a 5-a din Sfântul și Marele Post, închinată Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, ierarhii eparhiilor din Mitropolia Munteniei și Dobrogei au săvârșit Sfânta Liturghie în catedrale, biserici parohiale și locașuri mănăstirești. În catedrala din Târgoviște și la Mănăstirea Plătărești au avut loc hirotonii întru preot și diacon, iar la Parohia Scurtu-Slăvești din județul Teleorman a fost instalat un nou slujitor. De asemenea, Episcopul Giurgiului a sărbătorit 13 ani de la instalarea ca eparhiot.

În Duminica Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște. În cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit preot pe diaconul Constantin Cosmin Negulescu, pe seama Parohiei Glodeni, Protoieria Pucioasa, informează Biroul de presă al eparhiei. În cuvântul de învățătură, Înalt­preasfinția Sa a vorbit despre exemplul de umilință și nevoință ascetică al Sfintei Maria Egipteanca.

Duminică, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Constan­ța.

În Duminica a 5-a din post, credincioșii argeșeni au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, în biserica Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” - Antonești din comuna Corbeni, județul Argeș.

Obștea Mănăstirii Sihastru din județul Vrancea l-a avut în mijlocul ei, duminică, pe Înaltprea­sfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, care a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. Din soborul de slujitori care s-au rugat împreună cu ierarhul la slujbă au făcut parte arhim. Teoctist Basarab, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei; pr. Cristinel Popa, protopop al Protoieriei Panciu; protos. Teoctist Donici, viețuitor al Mănăstirii Sihăstria din județul Neamț; protos. Isidor Iacob, duhovnicul Mănăstirii Sihastru, ne-a transmis părintele Dragoș Olteanu, inspector eparhial. „Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca stăruie în mintea tuturor creștinilor pentru că este un exemplu de pocăință, un exemplu în ceea ce privește posibilitatea omului de a se îndrepta. Oricât de adânc s-ar fi cufundat cineva în păcat, să nu creadă că totul este pierdut. Dacă își încordează voința, revenindu-și întru sine, și ia decizia să se îndrepte, poate să o facă, însă nu prin puterile proprii, ci cu puterea și ajutorul lui Dumnezeu”, a spus ierarhul în cuvântul de învățătură. Răspunsurile la strană au fost oferite de Corul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al eparhiei.

Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat duminică Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Galați, înconjurat de soborul de preoți și diaconi ai acestui sfânt locaș, în prezența a nume­roși credincioși. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul catedralei. De la începutul Postului Mare, prin grija și sprijinul femeilor din cadrul Societății Naționale a Femeilor Ortodoxe Române, filiala Galați, în fiecare duminică au fost aduși la slujbă câte 20 de copii cu autism, membri ai Centrului de zi pentru copii cu autism din Galați, ne-a transmis părintele consilier eparhial Rareș Bucur.

„Mântuitorul nostru Iisus Hristos îndreaptă în fiecare creștin patima puterii și o convertește în virtutea slujirii. Atunci când slujești, faci o lucrare sfântă oriunde ai fi: la catedră, pe masa de ope­rație, la plug, în uzină, când mături strada, manifestându-te astfel ca un om sfânt. Fiul Omului a venit ca să ne dea măsura cea bună a viețuirii noastre, îndemnându-ne: «Cel ce vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slujitor»”, a spus Arhiepiscopul Dunării de Jos.
Preasfințitul Părinte Vincen­țiu, Episcopul Sloboziei și Călăra­șilor, a slujit Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii Plătă­rești, județul Călărași. La strană a cântat un grup de elevi și absolvenți ai Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia, dirijați de pr. prof. Alexandru Daniel Vasile. În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Marin-Marius Gelei a fost hirotonit diacon, se arată pe sf-esc.ro.

La finalul Sfintei Liturghii săvârșite duminică în biserica Parohiei Scurtu-Slăvești, din județul Teleorman, Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, a instalat un nou preot pentru comunitatea parohială.

13 ani de slujire a Episcopului Ambrozie la Giurgiu

În 14 aprilie, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica mare a Mănăstirii Comana, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența a numeroși credincioși. La finalul slujbei, arhim. Mihail Muscariu, exarhul mănăstirilor din cuprinsul eparhiei și stareț al Mănăstirii Comana, a amintit faptul că în Duminica a 5-a din Sfântul și Marele Post a anului 2006, Prea­sfințitul Părinte Ambrozie a fost instalat ca Episcop al nou-înfiin­țatei Eparhii a Giurgiului. Cu prilejul împlinirii celor 13 ani de la întronizare, Preasfințitul Părinte Ambrozie a primit din partea Mănăstirii Vatoped din Sfântul Munte Athos o copie a Icoanei Maicii Domnului „Vimatarissa”, pe care a adus-o spre închinare credin­cioșilor la Mănăstirea Comana.
Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârșit duminică Sfânta Liturghie în Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din localitatea Dăeni, Protopopiatul Babadag. În aceeași zi, a vizitat Parohia Făgărașu Nou, rostind cuvânt de binecuvântare pentru credincioșii prezenți la slujbă.