Noi slujitori pentru parohii dâmbovițene
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, înconjurat de un sobor de slujitori, a săvârșit Sfânta Liturghie în primele două zile ale acestei săptămâni la Biserica „Sfântul Antonie cel Mare”, paraclis eparhial, din Târgoviște.
Slujirile ierarhului au fost prilejuite de noi hirotonii pentru parohii din Arhiepiscopia Târgoviștei. Astfel, luni, 10 mai, Înaltpreasfinția Sa l-a hirotonit întru preot pe diaconul Sandu Nicolae, pe seama Parohiei Chirca, Protoieria Găești, și întru diacon pe teologul Sergiu Ionescu, pe seama Parohiei Ungureni, Protoieria Titu. A doua zi, marți, 11 mai, diaconul Sergiu Ionescu a fost hirotonit preot pe seama aceleiași parohii.
Răspunsurile la strană au fost date în cele două zile de Grupul coral bărbătesc „Valahia Christiana” al Arhiepiscopiei Târgoviștei, dirijat de asist. univ. dr. Mihail Vlădăreanu.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, a evidențiat, în cuvântul său de învățătură, importanța slujirii clericale la parohie, nevoia de aprofundare a vieții spirituale a credincioșilor, de intensificare a educației catehetice a tinerelor generații și a activității social-filantropice.
De asemenea, i-a îndemnat pe tinerii preoți să sprijine prin activitatea lor parohială misiunea Bisericii noastre strămoșești, dezvoltând o bună colaborare cu profesorii de religie de la școlile din localitățile în care au fost trimiși spre slujire, precum și eforturile generale de limitare și de eradicare a noii pandemii, ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.