Noi tensiuni între Serbia şi Kosovo

Data: 31 Iulie 2011

Parlamentul Serbiei a adoptat, în noaptea dintre sâmbătă spre duminică, o "declaraţie" ce acuză autorităţile de la Pristina că au "recurs la forţă" pentru a instaura un embargou comercial pentru produsele sârbe şi face apel la "dialog" pentru soluţionarea acestei probleme, transmite AFP. Criza actuală a început luni, după o decizie a guvernului kosovar de a desfăşura, la două posturi de trecere a frontierei cu Serbia, în nordul Kosovo, unităţi speciale ale poliţiei, într-o încercare de a instala vameşi şi poliţişti însărcinaţi să asigure aplicarea unui embargo comercial la importurile de produse sârbeşti. În replică, sârbii din nordul Kosovo au blocat accesul la cele două puncte vamale, dintre care cel de la Jarinje a fost incendiat, miercuri seara.