Noi unităţi de producţie prin programul INVESTALIM
În cadrul Schemei de ajutor de stat INVESTALIM au fost declaraţi eligibili 41 de procesatori care au solicitat finanţare nerambursabilă pentru înfiinţarea de unităţi noi de producţie sau extinderea capacităţilor şi diversificarea producţiei, după cum informează Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).
Investiţiile declarate eligibile au o valoare de peste 4,5 miliarde de lei, din care ajutorul de stat este aproape 2,7 miliarde.
Schema de ajutor de stat dispune, pentru perioada 2023-2026, de un buget total de 590 de milioane de euro, asigurat de la bugetul de stat şi acordat de Guvernul României.
„Finanţarea se acordă pentru înfiinţarea sau modernizarea capacităţilor de producţie existente din industria alimentară. Intensitatea sprijinului nerambursabil are valori între 30% și 70%, iar nivelul ajutorului de care poate beneficia o întreprindere poate ajunge până la un maxim de 57,75 milioane de euro”, se arată în comunicatul AFIR citat de Agerpres.
Activităţile eligibile pentru care se acordă finanţare prin schema de ajutor de stat INVESTALIM sunt: prelucrarea şi conservarea cărnii, fabricarea produselor din carne, prelucrarea şi conservarea peştelui, crustaceelor şi moluştelor, prelucrarea şi conservarea cartofilor, fabricarea, prelucrarea şi conservarea fructelor şi legumelor, fabricarea uleiurilor şi grăsimilor, fabricarea produselor lactate şi a brânzeturilor, fabricarea produselor de morărit, a pâinii, a prăjiturilor şi a produselor proaspete de patiserie, precum şi fabricarea zahărului. (O. N.)