Noi zboruri din Bucureşti spre Italia
Carpatair va introduce, din 17 mai, zboruri din Bucureşti spre Milano (Bergamo), Verona, Bolonia şi Veneţia, care vor avea o frecvenţă de până la şase curse pe săptămână, a anunţat compania aeriană.
Spre Veneţia, compania va opera de şase ori pe săptămână, în zilele de luni până vineri şi duminică, iar către Milano vor exista cinci zboruri săptămânale. Totodată, compania va avea câte trei zboruri pe săptămână spre Verona şi Bolonia. Zborurile vor fi operate cu avioane Fokker 70, cu o capacitate de 72 de locuri. Preţul unei călătorii porneşte de la nouă euro, fără taxe. Prin lansarea noilor zboruri directe din Bucuresti, Carpatair va opera 158 de zboruri pe săptămână spre nouă destinaţii în Italia. În martie, Carpatair a introdus zboruri şi din Craiova spre Italia, Roma şi Milano, acestea fiind operate de două ori pe săptămână.