Nou acord cu sindicaliștii din sănătate

Data: 14 Iulie 2023

Ministrul sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat miercuri, după discuţii cu sindicaliştii de la Federaţia „Solidaritatea Sanitară”, cu participarea premierului Marcel Ciolacu, că s-a ajuns la un acord privind acordarea unor drepturi salariale şi sporuri pentru personalul din sănătate.

Acordul presupune, printre altele, modificarea OUG 63/2023 astfel încât să permită plata integrală a indemnizaţiilor şi sporurilor prevăzută în Legea 153; identificarea soluţiilor de acordare integrală a drepturilor pentru toți cei care lucrează în ture; posibilitatea de păstrare a concediului de odihnă neefectuat şi a orelor nerecuperate şi neplătite; recunoaşterea ca stagiu de cotizare a timpului de lucru în gărzi şi împlinirea anticipată a stagiului de cotizare.

Potrivit ministrului, săptămâna viitoare va fi organizată o altă întâlnire, pentru punerea în practică a propunerilor.

La rândul său, Viorel Rotilă, managerul Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”, a declarat că s-a convenit că OUG 63 necesită o clarificare tehnică privind reclasificarea unor drepturi salariale. „Unele sunt drepturi aferente salariului de bază, altele sunt aferente indemnizaţiilor şi sporurilor”, a precizat Rotilă într-o conferinţă de presă comună cu ministrul sănătăţii.

S-a agreat, de asemenea, să se găsească o modalitate de a se recunoaște vechimea obţinută prin gărzi suplimentare.

„Aceşti oameni lucrează mai mult decât echivalentul unei norme. Pe calculele pe care le avem, utilizând bazele de date publice, în condiţiile în care timpul maxim de lucru al unui cetăţean din România este de 45 de ani, în cazul unui medic care face gărzi ajungem la 67 de ani de lucru”, a afirmat Rotilă, potrivit Agerpres. (C. Z.)