Nou Doctor Honoris Causa la Alba Iulia

Data: 16 Martie 2014

Fostul ministru al educaţiei, Ecaterina Andronescu, a primit vineri, 14 martie, titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii „1 Decembrie 1918“ Alba Iulia, la eveniment asistând membrii Consiliului Naţional al Rectorilor, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Mihnea Costoiu, diplomaţi, politicieni, profesori, studenţi. Ecaterina Andronescu a mărturisit că este un moment emoţionant pentru ea, menţionând că revine cu plăcere de fiecare dată la Alba Iulia, „unde s-a făcut România Mare“. „Alba Iulia merită să o onorăm de fiecare dată atunci când ne cheamă“, a spus Ecaterina Andronescu, citată de Agerpres. La ceremonie au asistat şi zeci de rectori ai universităţilor publice, reuniţi la Alba Iulia cu prilejul reuniunii Consiliului Naţional al Rectorilor, precum şi oaspeţi din străinătate.