Nou lăcaş de închinare în Arhiepiscopia Craiovei
După ani întregi de stăruinţă şi sacrificii, credincioşii Filiei Răchita, din Parohia Măru, Protoieria Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj, au o nouă biserică. Slujba de sfinţire a fost oficiată duminică, 11 septembrie, de Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei.
Prima Duminică dinaintea praznicului Înălţării Sfintei Cruci a avut o semnificaţie cu totul aparte pentru credincioşii din Parohia gorjeană Măru, care au luat parte la slujba de sfinţire a bisericii cu hramurile "Adormirea Maicii Domnului" şi "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie". Ceremonialul liturgic a fost oficiat de IPS Irineu, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. Sfânta Cruce, "armă asupra diavolului" După slujba Sfintei Liturghii, IPS Părinte Mitropolit a tâlcuit pericopa evanghelică duminicală şi i-a îndemnat pe cei prezenţi să se apropie cu credinţă de Crucea Mântuitorului Hristos care este "armă asupra diavolului" şi grabnic izbăvitoare în ispite. "Mântuitorul Hristos a luat asupra Sa toate bolile şi neputinţele noastre. Dacă Adam s-a îmbolnăvit şi, prin el, veninul vrăjmaşului diavol a fost transmis întregului neam omenesc, Domnul Hristos, care S-a îmbrăcat cu haina lui Adam (trupul şi sufletul nostru), a vindecat prin jertfa Sa întregul neam omenesc. Mai mult decât atât, prin Întrupare, nu suntem numai vindecaţi de suferinţele noastre, ci primim putere pentru a lupta împotriva diavolului. Astfel, cei care îl au pe Hristos în sufletele şi în viaţa lor nu mai mor, aşa cum spune Domnul: "Adevărat, adevărat zic vouă: cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis va avea viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viaţă" (Ioan 5, 24). Astăzi avem înaintea ochilor noştri Sfânta Cruce, pe care Hristos Domnul a fost răstignit. Ea este cu adevărat armă, pom al vieţii şi rod al biruinţei. De aceea, ori de câte ori privim spre Sfânta Cruce, noi îl vedem pe Mântuitorul Iisus Hristos care S-a unit cu ea pentru a ne fi nouă ajutor şi pavăză împotriva puterilor întunericului", a încheiat Înalt Preasfinţia Sa. La final, părintele paroh Emilian Popescu a fost ridicat la rangul de iconom pentru activitatea desfăşurată în ridicarea sfântului lăcaş. Au mai fost acordate gramate de mulţumire, pecetluite cu semnătura IPS Mitropolit, pentru toţi cei care s-au implicat în finalizarea lucrărilor. Lucrările de construcţie la Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Filia Răchita au început în anul 1994 şi au fost finalizate anul acesta, prin contribuţia celor 15 familii de credincioşi.