Nou magazin de obiecte bisericeşti

Un articol de: Gheorghe Cristian Popa - 05 Octombrie 2010

Un nou magazin de obiecte, cărţi şi veşminte bisericeşti al Arhiepiscopiei Bucureştilor s-a deschis în Capitală. Magazinul va fi sfinţit în ajunul hramului Catedralei patriarhale.

Magazinul "Ornate Bisericeşti" este situat în strada Şerban Vodă nr. 31 A şi este deschis de luni până sâmbătă inclusiv, între orele 09:00 şi 17:00. "Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi cu ajutorul Bunului Dumnezeu, în cursul aceastei luni s-a deschis acest nou magazin cu denumirea "Ornate Bisericeşti". În ceea ce priveşte produsele, Magazinul "Ornate Bisericeşti" păstrează o linie ca şi celelalte şase magazine ale Arhiepiscopiei Bucureştilor şi le oferă credincioşilor obiecte de cult, sfinte vase, cădelniţe, tămâie, mir şi alte consumabile care se folosesc în cultul Bisericii sau în rugăciunea particulară. Din acest nou magazin, doritorii pot achiziţiona şi ultimile apariţii în domeniul cărţilor, tipărite atât la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, cât şi la alte edituri de carte creştină", ne-a declarat părintele Ioachim Bejenariu, inspector în cadrul Serviciului Colportaj al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Spre deosebire de magazinele de obiecte bisericeşti care nu funcţionează în cadrul Bisericii, Magazinul "Ornate Bisericeşti" oferă credincioşilor articole bisericeşti la preţuri mici. "Depozitul de Colportaj "Lumini de sărbători", de unde este aprovizionat magazinul, lucrează doar cu producători - nu lucrează cu terţi -, fapt care ne ajută pentru a da unui obiect un preţ cât mai bun, convenabil pentru preoţi şi credincioşi. Pe de altă parte, în magazinele bisericeşti ale Arhiepiscopiei Bucureştilor practicăm un singur adaos comercial, ceea ce înseamnă că în toate locaţiile noastre găsim acelaşi preţ pentru un produs, mult mai mic decât la alte magazine particulare", ne-a mai spus părintele inspector Ioachim Bejenariu. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a aprobat în şedinţa Permanenţei Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, din 15 septembrie, ca Magazinul de Obiecte, Cărţi şi Veşminte "Ornate Bisericeşti" să fie sfinţit în ajunul hramului Catedralei patriarhale.