Nou număr al revistei eparhiale „Învierea“

Data: 17 Aprilie 2013

De curând a apărut numărul 9 (543) din anul 2013 al revistei „Învierea“, publicaţia oficială a Arhiepiscopiei Timişoarei, care cuprinde 32 de pagini, în policromie. Din cuprinsul acesteia menţionăm: editorialul intitulat „Postul în viaţa noastră“, „Importanţa Sfântului Împărat Constantin cel Mare în istoria Bisericii creştine“, semnat de drd. Stelian Gomboş, „Arhimandritul Paulin Lecca. Monahul cu ţinută filocalică şi înţelept întru cele duhovniceşti“, semnat de pr. dr. Ionel Popescu, „Privind spre Hristos: Pecetea slujirii vlădiceşti“, semnat de prof. Irina Diamandi, seria documentară  „Pelerin în Ţara Sfântă“, partea a VIII-a, poezii ş.a. Revista cuprinde şi suplimentele „Stânca vieţii“, editat de Asociaţia „Oastea Domnului“ din Timişoara, şi „Femeia ortodoxă“, aparţinând Societăţii Femeilor Creştin-Ortodoxe din Timişoara. Din secţiunea „Actualitatea bisericească“ amintim: întrunirea Sfântului Sinod în zilele de 28 şi 29 februarie, participări la Adunarea Naţională Bisericească, întronizarea noului Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei, vizite canonice şi slujiri arhiereşti, întrunirea Consiliului eparhial, examen de capacitate preoţească, etapa mitropolitană a concursului „Părintele Dumitru Stăniloae, 110 ani de la naştere şi 20 de la trecerea la cele veşnice“, punerea pietrei de temelie a noului paraclis de vară al parohiei cu hramul „Sfânta Cuvioasă Paraschiva“, Timişoara - Zona Tipografilor, hramul paraclisului de iarnă al Mănăstirii Săraca, etapa judeţeană a olimpiadei de religie, desfăşurată la Şcoala Gimnazială Nr. 7 din Timişoara, evenimente la care a participat Preasfinţitul Paisie Lu-gojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. Revista poate fi cumpărată de la pangarul Catedralei mitropolitane şi de la celelalte biserici şi mănăstiri din eparhie. (Valentin Birău)