Nou paroh în Parohia Rășinari I, Protopopiatul Săliște
În Duminica a 10-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, l-a instalat pe noul preot al Parohiei Rășinari I, Protopopiatul Săliște, județul Sibiu. Ceremonia de instalare a avut loc seara, după ce ierarhul și soborul slujitor au oficiat o slujbă de mulțumire în Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din sat. Au fost prezenți numeroși credincioși, preoții din localitate, precum și din parohiile învecinate, primarul comunei Rășinari, Bogdan Bucur și numeroși oaspeți. În soborul slujitor s-au aflat consilierul social din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Ciprian Cândea, protopopul de Săliște, Petru-Toader Damian și numeroși slujitori ai sfintelor altare.
IPS Mitropolit Laurențiu le-a explicat credincioșilor rânduiala și simbolistica ceremoniei de instalare a unui paroh, chemarea sa de a fi slujitor al celor sfinte, duhovnic și păstor, iar mai apoi i-a mulțumit fostului paroh, părintele Nicolae Jianu, care a ieșit la pensie după 42 de ani de slujire preoțească. Ierarhul i-a înmânat noului paroh Ioan Șovrea cele trei însemne ale slujirii preoțești: Evanghelia, Crucea și cheia. În cuvântul de mulțumire, pr. Nicolae Jianu a prezentat realizările pastoral-misionare, catehetice și educaționale, precum și cele filantropice și administrative din cei 40 de ani de slujire la Rășinari. Noul paroh a mulțumit, apoi, ierarhului, preoților din Rășinari și credincioșilor pentru încredere și primirea frumoasă. La final, IPS Mitropolit Laurențiu a primit o icoană pe sticlă pictată de copiii de la cercul de pictură din Rășinari.