Noua ambasadoare a Franţei în vizită de prezentare la Patriarhia Română
În ziua de luni, 16 noiembrie 2020, la Reşedinţa Patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit în vizită de prezentare pe Excelenţa Sa Doamna Laurence Auer, ambasadoarea Franţei la Bucureşti.
Patriarhul României a urat succes Doamnei Laurence Auer la începutul misiunii sale diplomatice în țara noastră și a apreciat bogata experiență diplomatică, culturală și educațională a Excelenței Sale.
Doamna ambasadoare a mulţumit pentru primire, menţionând că în timpul scurtei perioade de când se află în misiune diplomatică în România a remarcat rolul important pe care Biserica Ortodoxă Română îl are în societatea românească şi a apreciat contribuţia Ortodoxiei în afirmarea valorilor spirituale în Uniunea Europeană.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a apreciat că, în spiritul îndelungatelor relații tradiționale dintre România și Franța, țara noastră beneficiază de experienţa şi sprijinul constant al Franţei în continuarea, aprofundarea şi lărgirea cooperării la nivel cultural și educațional, în vederea formării tinerei generații, cu aplicabilitate practică, în contextul provocărilor societăţii contemporane. Educația, a subliniat Patriarhul României, are și rolul de a forma caractere solidare, nu individualiste, care să contribuie la consolidarea societății. În acest sens, a fost amintit pericolul abandonului școlar și al analfabetismului, diminuat prin proiectul Patriarhiei Române, finanțat din fonduri europene, „Alege școala!”, de care au beneficiat, până în prezent, peste 30 de mii de copii.
Doamna ambasadoare și-a exprimat disponibilitatea de a coopera cu Patriarhia Română în domenii precum educația, inclusiv în ceea ce privește învățământul teologic, dar şi pentru apărarea demnității umane, prin combaterea traficului de persoane etc. Totodată, Excelența Sa consideră ca foarte importantă atragerea de către România a fondurilor europene puse la dispoziția sa.
Părintele Patriarh a subliniat, de asemenea, vocaţia europeană a românilor şi faptul că ţara noastră are una dintre cele mai mari diaspore ortodoxe dintre statele membre ale Uniunii Europene.
Sectorul relații bisericești, interreligioase și comunități bisericești externe al Patriarhiei Române