Nouă apariţie editorială
La Editura „Cuvântul Vieţii” a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei a apărut de curând, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, volumul „Sfântul Ioan Gură de Aur, despre comportamentul creştinului în Biserică şi societate”. Lucrarea face parte din Seria „Florilegii Hrisostomice”.
În paginile cărţii, cititorii vor găsi răspunsuri concludente la întrebările din ce în ce mai frecvente astăzi, referitoare la comportamentul creştinilor în Biserică şi în societate. În ultima vreme, creştinii ortodocşi au fost chemaţi să răspundă la întrebări legate de cum trebuie asumat un mod de viaţă corect şi just în raport cu Evanghelia. În acest sens, lucrarea „Sfântul Ioan Gură de Aur, despre comportamentul creştinului în Biserică şi societate” demonstrează că religia creştină nu este o simplă teorie, o simplă ideologie, ci un mod de viaţă concret, autentic în Hristos. Din lectura textelor Sfântului Ioan Gură de Aur care tratează modul de viaţă creştin se evidenţiază mai ales învăţătura despre unitatea dintre cuvânt şi viaţă, dintre act şi credinţă, dintre comportament şi starea duhovnicească a creştinului.
În cuvântul de Binecuvântare semnat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel citim astfel: „Un comportament cuviincios al credinciosului în Biserică va conduce la liniștirea sa sufletească, la împărtășirea duhovnicească de cuvintele sfinte auzite acolo și la împlinirea acestora în viața sa. Viața creștinului în lume stă sub influența directă a lucrării dumnezeiești săvârșite în Biserică, iar roadele duhovnicești ale muncii sale în societate sunt efectul conlucrării cu Dumnezeu prin credință, nădejde și dragoste. [...] Atât prin exemplul său personal, cât și prin moștenirea sa duhovnicească, Sfântul Ioan Gură de Aur rămâne un model de virtute pentru fiecare creștin și, în special, pentru credincioșii de astăzi, greu încercați de mentalitatea secularizată a societății actuale, de atitudinea ostilă religiei în media, precum și de înstrăinarea tot mai pregnantă a unor curente ideologice actuale de valorile expuse în Sfânta Scriptură și în scrierile Sfinților Părinți” (pp. 6‑7). Volumul poate fi achiziționat din librăriile şi magazinele de cărţi şi obiecte bisericeşti ale Serviciului colportaj al Arhiepiscopiei Bucureştilor.