Noua biserică din incinta Spitalului Municipal Târnăveni a fost târnosită
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent la Târnăveni, unde, împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 16 noiembrie, slujba de târnosire a noii biserici cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din incinta Spitalului Municipal „Dr. Gheorghe Marinescu”. Cei doi ierarhi au oficiat apoi dumnezeiasca Liturghie, în prezența conducerii instituției, a angajaților unității medicale și a numeroase oficialități județene și locale.
Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, Părintele Arhiepiscop Irineu a vorbit despre sfinţirea bisericii, iar cuvântul de învățătură din cadrul Sfintei Liturghii a fost rostit de Părintele Episcop Timotei.
Pentru activitatea desfăşurată în calitate de clerici slujitori la Spitalul Municipal din Târnăveni, preoții Ilie-Adrian Cucui și Mircea Moga au fost hirotesiți întru iconom. Sorin Megheșan, primarul municipiului Târnăveni, și Dumitru Popa, ctitorul bisericii, au primit din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu Ordinul „Credință și Unire”. Ierarhul a mai oferit diplome de aleasă cinstire Zsuzsannei Megheșan, managerul spitalului, inginerului Nicolae Trif, proiectantul noii biserici, și familiei Cristian și Liliana Mărginean.