Nouă copii premiaţi în Arhiepiscopia Craiovei
Nouă copii din Arhiepiscopia Craiovei au fost premiaţi la finele săptămânii trecute în cadrul Concursului naţional "Şcoala din pridvorul Bisericii", faza pe eparhie. Evenimentul a avut loc la Catedrala mitropolitană "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie" din Craiova, vineri, 12 octombrie.
Concursul naţional "Şcoala din pridvorul bisericii" constituie una din etapele componente ale proiectului "Alege şcoala!", iniţiat cu doi ani în urmă de Patriarhia Română în parteneriat cu Organizaţia World Vision. Ajunsă în această perioadă la faza pe eparhie, competiţia a antrenat nouă copii din fiecare protopopiat, câştigători în etapele inferioare ale proiectului. Astfel, fiecare preot coordonator a trebuit să-şi direcţioneze ucenicii către o nouă temă, în strânsă legătură cu cea precedentă, intitulată sugestiv "Şcoala mea". Fiecare premiant a respectat cu stricteţe sesiunea pe care a candidat anterior, reuşind şi de data aceasta să participe cu lucrarea pe acelaşi filon: artistic, literar sau media. "Îmi doream foarte mult să merg mai departe" Cele şase protopopiate din Arhiepiscopia Craiovei, Craiova Sud, Craiova Nord, Târgu Jiu Sud, Târgu Jiu Nord, Băileşti şi Târgu Cărbuneşti, au înaintat lucrările copiilor spre Centrul eparhial până în data de 10 octombrie. Concursul propriu-zis s-a desfăşurat în ziua de 11 octombrie, atunci când fiecare creaţie a fost evaluată de un juriu avizat. În conformitate cu cele deliberate de evaluatori, fiecare câştigător a fost anunţat pentru a se prezenta a doua zi la Catedrala mitropolitană "Sfântul Dimitrie" din Craiova, pentru ridicarea premiului oferit de reprezentanţii Patriarhiei Române şi World Vision. Delegat în acest sens a fost preotul Ionuţ Sandu. Cu vădite emoţii, copiii au trecut pragul sfântului lăcaş de închinare însoţiţi de părinţi şi de preoţii coordonatori. Astfel, la secţiunile literară, artistică şi multimedia, au fost recompensaţi următorii participanţi: Mihnea Cristian Stancu, Diana Ştefania Croicu şi Bianca Sîrbu - locul I , Rodica Constantin, Răzvan Ciort şi Camelia Volitiru - locul II, Alexandra Catană, Ana-Smaranda Ruşinaru şi Elvira Chibzuloiu - locul III. Bucuria a fost şi mai mare la primirea premiilor, dată fiind consistenţa acestora: laptop - pentru premiul I, desktop - premiul II şi sistem audio - pentru locul III. Prezent la eveniment, protos. Vladimir Dărângă, eclesiarhul Catedralei mitropolitane, le-a vorbit tinerilor despre valoarea inestimabilă a cunoştinţelor dobândite de fiecare creştin "în pridvorul bisericii". "Aceste nestemate sunt sădite de Dumnezeu în sufletele fiecăruia dintre noi pentru a ne întări în viaţă şi pentru a ne arăta că, dincolo de aspectul financiar, dorinţa de a învăţa se sprijină în primul rând pe credinţă şi preţuirea valorilor creştine", a spus preacuviosul părinte. "Sunt foarte fericită că am reuşit să ajung până aici şi munca mea să-mi fie răsplătită şi apreciată. Îmi doream foarte mult să merg mai departe în acest concurs şi iată că Dumnezeu s-a gândit să aşeze şi lucrarea mea alături de cele mai bune", a spus Bianca Sîrbu, din Parohia Dobriţa, Protoieria Târgu Jiu Nord, premiul I la secţiunea multimedia.