Noua ediţie a „Proloagelor“, variantă tipărită şi audiobook
Editura "Mitropolia Olteniei" va lansa mâine, 24 martie, noua ediţie, revăzută, a "Proloagelor", pe lunile ianuarie-februarie, în variantă tipărită şi versiunea audio. Evenimentul va avea loc la Mănăstirea Jitianu de lângă Craiova şi se va bucura de prezenţa şi binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. Vor mai vorbi despre această apariţie: părintele arhim. Ioachim Pîrvulescu, stareţul Mănăstirii Lainici, părintele Vartolomeu Androni, stareţul Mănăstirii Cozia, părintele protos. Grigorie Sandu, stareţul Mănăstirii "Sfântul Gheorghe" - Prisaca, pr. prof. univ. dr. Ştefan Resceanu, cadru didactic la Facultatea de Teologie din Craiova, pr. lect. dr. Sergiu Popescu, pr. lect. dr. Adrian Ivan, pr. prof. Constantin Popescu, directorul Seminarului Teologic "Sfântul Grigorie Teologul" din Craiova, prof. univ. dr. Dinică Ciobotea, cercetătorul Tudor Nedelcea şi Adrian Boldişor, directorul Editurii "Mitropolia Olteniei".
În cuvântul înainte, alcătuit în deschiderea lucrării, IPS Părinte Irineu analizează evoluţia istorico-dogmatică a acestor scrieri, subliniind totodată importanţa lor pentru viaţa sfintei noastre Biserici: "Proloagele ne pun înaintea ochilor adevăratele modele de viaţă sfântă, de nevoinţe pastorale ale sfinţilor ierarhi, ne vorbesc despre suferinţele mucenicilor, despre dorul după Dumnezeu al pustnicilor şi al sfintelor femei, despre starea către care trebuie să tindă creştinul, în efortul său duhovnicesc. În felul acesta, fiecare zi a anului este sfinţită prin prăznuirea unor evenimente sau a unor oameni de seamă din istoria mântuirii" (p. 6). Editate în condiţii grafice de excepţie, "Proloagele lunilor ianuarie şi februarie" constituie o carte de referinţă pentru viaţa duhovnicească a credincioşilor din Arhiepiscopia Craiovei.