Nouă linie de feribot, între România şi Bulgaria

Data: 18 August 2009

Cursa cu feribotul pe Dunăre, între Nikopol şi Turnu Măgurele, va fi lansată în luna octombrie, după finalizarea unui drum de zece kilometri care a întârziat acest proiect, a declarat primarul localităţii Nikopol, Valerii Jelazkov, citat de agenţia BTA. „Suntem pregătiţi să lansăm feribotul, imediat ce drumul Nikopol-Plevna va fi finalizat“, a declarat Jelazkov. Edilul a participat la prima cursă de probă între Nikopol şi Turnu Măgurele, unde distanţa dintre malul bulgar şi cel românesc al Dunării este cea mai mică. Cursa va dura între opt şi zece minute, urmând ca fiecare dintre cele două feriboturi să efectueze zilnic circa 12 curse în ambele sensuri, putând transporta şase vehicule grele şi 30 de vehicule uşoare. Valoarea totală a proiectului este de cinci milioane de euro. Contractele de construire a noului complex de feriboturi au fost semnate între Bulgaria şi România în 2004, iar lucrările au demarat un an mai târziu, fiind amânate în mod repetat între timp. Alte asemenea curse se desfăşoară între cele două state pe rutele Vidin-Calafat, Silistra-Călăraşi şi Oriahovo-Bechet, iar un alt proiect similar este prevăzut pe ruta Lom-Rastu.