Nouă pensionari la zece salariaţi
Raportul pensionari/salariați este de 9 la 10, cu variaţii majore în funcţie de zonă, de la 5 pensionari la 10 salariaţi în Bucureşti la 17 la 10 în judeţul Teleorman, pe fondul scăderii numărului pensionarilor, în primul trimestru, cu 16.000 de persoane, la 5,2 milioane, după cum a anunțat, ieri, Institutul Național de Statistică (INS). Totodată, pensia medie s-a cifrat la 942 lei, în creştere cu 5,4% faţă de trimestrul precedent. Raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare şi câştigul salarial mediu net a fost de 56,4% (comparativ cu 54% în trimestrul precedent), arată aceeași statistică. Creşterea pensiei medii reale faţă de trimestrul precedent, calculat ca raport între indicele pensiei nominale pentru calculul pensiei reale şi indicele preţurilor de consum, a fost de 6,2%. Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat semnificativ la nivel regional, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă depăşind 400 de lei (748 lei în judeţul Giurgiu faţă de 1.179 lei în municipiul Bucureşti). Pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,9%) în numărul total de pensionari.