Noul An la Catedrala episcopală din Gyula
La fel ca în majoritatea bisericilor ortodoxe din ţară, noaptea trecerii dintre ani a fost întâmpinată şi la Catedrala episcopală ortodoxă română din Gyula, Ungaria, cu rugăciuni de mulţumire aduse lui Dumnezeu pentru toate binefacerile Sale revărsate asupra preoţilor şi credincioşilor Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria şi cu speranţa începerii unui nou an calendaristic cu bine şi cu realizări frumoase.
La fel ca şi în anii trecuţi, pe 31 decembrie 2012, la ora 23:00, Preasfinţitul Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei, înconjurat de un sobor de slujitori format din preoţi din cadrul Permanenţei Consiliului eparhial şi diaconi, a săvârşit slujba din noaptea trecerii dintre ani, Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos, împreună cu mai multe rugăciuni de binecuvântare a noului an în Catedrala episcopală din Gyula, informează Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. La slujbă au participat numeroşi credincioşi, care au ales să întâmpine noul an în linişte sufletească şi rugăciune. Vorbindu-le credincioşilor despre importanţa acestei slujbe de mulţumire şi binecuvântare, Preasfinţitul Episcop Siluan a arătat şi de ce noul an, 2013, este dedicat Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena la nivelul Patriarhiei Române. "A fost arătată şi însemnătatea pe care acest an o are pentru Patriarhia Română, unde la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi prin hotărârea Sfântului Sinod, el a fost declarat An omagial închinat Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, doi dintre sfinţii care au avut un rol fundamental în istoria creştinismului şi în libertatea sa de exprimare, la 1700 de ani de la proclamarea acesteia, prin Edictul de Pace de la Mediolanum sau Milano, din anul 313", informează Biroul de presă. După slujba de mulţumire, toţi cei prezenţi au fost invitaţi la Reşedinţa episcopală pentru a închina o cupă de şampanie şi a-şi face tradiţionalele urări româneşti de sărbători. Pe 1 ianuarie, cu ocazia praznicului Tăierii Împrejur a Domnului şi a sărbătorii Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, Preasfinţitul Episcop Siluan a săvârşit Liturghia Sfântului Vasile cel Mare în Catedrala episcopală din Gyula. La Sfânta Liturghie, pe lângă credincioşii obişnuiţi ai catedralei, au participat şi credincioşi din alte localităţi apropiate, în care trăiesc români, sau credinicioşi veniţi din România, pentru a petrece anul nou la Gyula. La final, după ce, potrivit tradiţiei, părintele vicar eparhial Pavel Ardelean a anunţat evenimentele liturgice importante ale anului 2012, toţi credincioşii au primit binecuvântarea Preasfinţitului Episcop Siluan.