Noul Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei va fi întronizat mâine

Data: 08 Martie 2013

Noul Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei va fi întronizat duminică, 10 martie, în Catedrala arhiepiscopală „Înălţarea Domnului“ şi „Sfinţii Trei Ierarhi“ din municipiul Buzău. Ceremonia de întronizare a Preasfinţitului Episcop-vicar patriarhal Ciprian Câmpineanul în demnitatea de Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei va fi oficiată de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, după slujba Sfintei Liturghii. Succesorul vrednicului de pomenire arhiepiscop Epifanie Norocel a fost ales, prin vot secret, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa de lucru din 28 februarie. Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul a fost, începând din 2002 şi până astăzi, Episcop-vicar patriarhal, perioadă în care a coordonat, ca delegat al Patriarhului, Cancelaria Sfântului Sinod şi sectoarele Relaţii bisericeşti şi interreligioase, Comunităţi externe şi Social-filantropic, iar din anul 2009 a fost ales ca secretar al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi secretar al Sinodului Permanent, reprezentând Biserica Ortodoxă Română şi pe Întâistătătorul ei la numeroase evenimente şi activităţi bisericeşti, la nivel naţional şi internaţional.