Noul Testament cu Psalmii oferit gratuit de o parohie românească din Germania
Credincioșii Parohiei ortodoxe române „Buna Vestire” din München au primit gratuit, în zilele de 10 și 12 februarie, Noul Testament cu Psalmii, tipărit cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. De acest dar duhovnicesc s-au bucurat 150 de credincioși care participă la catehezele biblice organizate periodic în parohie și care apoi îl vor folosi și în uzul personal pentru aprofundarea cunoștințelor.
Primele exemplare au fost împărțite vineri, 10 februarie, după săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, înainte de începerea catehezei biblice dedicate Epistolei Sfântului Apostol Pavel către Filimon. Duminică, 12 februarie, după Sfânta Liturghie, au fost oferite exemplarele rămase.
„Considerăm că Sfânta Scriptură, alături de Sfânta Tradiție, constituie principalul izvor al credinței noastre religioase. Fiind de folos spre învățătură, cum susține Sfântul Apostol Pavel, suntem obligați să cunoaștem cuvântul lui Dumnezeu, pentru a-l putea trăi. Prin urmare, trebuie să citim zilnic măcar câteva versete din Sfânta Scriptură. Spre exemplu, duhovnicul bucuriei, părintele arhimandrit Teofil de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, îndemna în programul său duhovnicesc, pe care-l recomanda oamenilor, lecturarea zilnică a două capitole din Noul Testament”, ne-a transmis părintele paroh Alexandru Nan, protoiereu al Protopopiatului Ortodox Român al Bavariei de Sud.
Catehezele biblice se desfășoară în fiecare vineri seara, după Taina Sfântului Maslu, și sunt susținute de pr. paroh Alexandru Nan. În prezent sunt prezentate Epistolele Sfântului Apostol Pavel.