Noutăţile programului „Rabla 2025”

Data: 29 Mai 2025

Sesiunea de înscriere în cadrul programului „Rabla 2025” va debuta pe 4 iunie pentru unităţile administrativ-teritoriale (UAT) şi instituţiile publice, respectiv pe 19 iunie pentru persoanele fizice. Ambele sesiuni vor rămâne deschise până la data de 27 noiembrie 2025 sau până la epuizarea bugetului alocat, informează Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM). În cadrul programului nu este permisă finanţarea achiziţiei de autovehicule alimentate cu motorină.

Înscrierile în Programul naţional de înnoire a parcului auto - Rabla 2025 încep în acest an cu întârziere, dar şi cu noutăţi: crește valoarea ecotichetului pentru mașini 100% electrice şi nu se mai finanţează achiziţia de maşini alimentate cu motorină (diesel), „pentru a încuraja utilizarea tehnologiilor mai prietenoase cu mediul”.

„Rabla Auto rămâne una dintre cele mai eficiente căi prin care sprijinim direct populația să renunțe la mașinile vechi și să opteze pentru vehicule moderne, mai prietenoase cu mediul. Anul acesta am simplificat procedurile și am alocat un buget semnificativ, astfel încât cât mai mulți cetățeni să poată beneficia de acest sprijin”, a declarat, într-un comunicat, Florin Bănică, preșe­dintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM).

Instituţiile publice şi UAT-urile se pot înscrie începând cu 4 iunie şi au la dispoziţie 30 de milioane de lei pentru achiziţionarea autovehiculelor noi cu sistem de propulsie hibrid, respectiv 120 de milioane de lei pentru achiziţionarea autovehiculelor noi plug-in hibrid sau pur electric.

Pentru persoanele fizice, sesiunea de înscriere va începe pe 19 iunie, iar suma alocată este de 210 milioane de lei pentru achiziţionarea autovehiculelor noi cu sisteme de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC), motocicletelor şi autovehiculelor cu sistem de propulsie hibrid, respectiv 400 de milioane de lei pentru achiziţionarea autovehiculelor noi plug-in hibrid sau a motocicletelor electrice şi autovehiculelor pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen.

Valoarea ecotichetelor acordate, potrivit datelor transmise de AFM, este următoarea: 37.000 de lei pentru achiziţia unui auto­vehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen; 15.000 de lei pentru un autovehicul plug-in hibrid sau o motocicletă electrică; 12.000 de lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid; 10.000 de lei pentru un autovehicul nou cu motor termic (benzină, GPL/GNC) sau o motocicletă; 120.000 de lei pentru achiziţia unui autovehicul nou plug-in hibrid sau pur electric de către instituţiile publice şi UAT.

Ediţia din acest an a programului introduce o procedură simplificată şi acces rapid la finanţare, solicitanţii înscriindu-se ­direct în aplicaţia informatică disponibilă pe site-ul AFM. (O. N.)