Nu cred în înfrângere
De multe ori credem că ne aflăm în situaţii prin care nimeni niciodată înaintea noastră nu a mai trecut. Dacă suntem totuşi sinceri, ne dăm repede seama că nu există astfel de ipostaze. Practic vorbind, există câteva scenarii şi toate au fost puse în scenă de mai multe ori înaintea noastră. Nu trebuie să uităm niciodată că sunt oameni care au depăşit orice situaţie dificilă imaginabilă, chiar şi pe cele care par absolut fără speranţă. Poate că la fel le-a părut şi lor, însă au descoperit o cale, o soluţie, o modalitate de înfrângere a obstacolului respectiv.
Povestea lui Amos Parrish din Statele Unite, care în zilele noastre de două ori pe an adună sute de directori executivi şi experţi oferind sfaturi cu privire la tendinţele din afaceri, metodele şi consilierea privind comerţul, este o ilustrare a credinţei în biruinţă practicată de acest om.
În vremea copilăriei, Amos era un băiat bolnăvicios. Mai mult, era bâlbâit. Era sensibil şi suferea de un complex de inferioritate. Se credea că nu va supravieţui din cauza condiţiei fizice precare. Însă într-o zi, Parrish a avut o revelaţie. Credinţa s-a născut în mintea şi inima lui, iar de atunci a ştiut că, cu ajutorul lui Dumnezeu şi utilizarea propriilor puteri, va reuşi să obţină rezultatele dorite.
Deşi i-a fost greu să învingă handicapul bâlbâielii, nu s-a simţit niciodată descurajat. În conferinţele sale făcea referire la deficienţa sa cu sinceritate şi umor. Încercând să pronunţe cuvântul Cadillac, o marcă renumită de maşină americană, a reuşit după un efort considerabil să o facă. După care a comentat: „Nu sunt nici măcar în stare să pronunţ cuvântul Ca-a-a-a-di-i-i-llac, darmite să mai vând unul?!“.
E adevărat, Amos Parrish nu a ajuns să vândă maşini. Cele mai mari valori pe care le transmite el celor ce-l ascultă sunt însă curajul şi gândirea pozitivă, credinţa profundă în Dumnezeu şi încrederea oamenilor în faptul că pot depăşi toate dificultăţile. (Augustin Păunoiu)