„Nu este creştin adevărat cel care nu are bucurie într-însul“

Un articol de: Tudorel Rusu - 22 Decembrie 2016

Sala Coloanelor a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi a fost arhiplină marţi, 20 decembrie, la tradiţionala serbare de Crăciun organizată de studenţii teologi.

Pe lângă publicul numeros format din studenţi, părinţi şi cadre didactice, evenimentul s-a bucurat de prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a părintelui arhimandrit Hrisostom Rădăşanu, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, a părintelui decan prof. univ. dr. Ion Vicovan, precum şi unor membri din conducerea Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi.

Evenimentul a reunit un concert de colinde, un moment muzical (saxofon şi orgă), unul de teatru, urături, dar şi recitarea de poezii. Printre cei care au intrat pe scenă s-au numărat: Corul „Mira“, corul Facultăţii de Teologie din Iaşi, Corul ASCOR Iaşi şi Trupa de teatru H2O. Tradiţionala manifestare a studenţilor teologi ieşeni a stârnit ropote de aplauze în rândul publicului.

În cuvântul rostit cu această ocazie, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a subliniat faptul că un creştin autentic nu poate fi cuprins de tristeţe: „Un mare teolog a spus că nu este creştin adevărat cel care nu are bucurie într-însul. A fi om trist şi creştin este o contradicţie în sine. Colindul, Naşterea Domnului şi această perioadă ne ajută să depăşim tristeţile care ne definesc şi nemulţumirile care ne caracterizează, ambiţiile care pătrund în noi şi să primim ceva bucurie din bucuria copiilor colindători, ca să înţelegem şi noi, dincolo de capacităţile noastre umane obişnuite, de ce a coborât Domnul Hristos pe pământ, cum se hrăneşte cu lapte Cel ce hrăneşte toată făptura cu fiinţa existenţei, şi cum, în cele din urmă, omul poate să devină iesle în care să se nască Hristos-Domnul“.

În cadrul serbării s-a lansat, de asemenea, revista „Koinonia“, revista studenţilor de la Facultatea de Teologie ieşeană.