Nu lăsaţi datele personale la vedere pe reţelele de socializare
Site-urile reţelelor de socializare sunt deosebit de populare, mai ales în rândul adolescenţilor. Întrucât anumite conţinuturi private de pe aceste platforme digitale riscă să fie folosite în alte scopuri decât acelea pentru care sunt postate, s-a readus în atenţie obligativitatea reţelelor de socializare de a garanta confidenţialitatea datelor. Cea mai recentă notificare din partea experţilor europeni din cadrul Comisiei Europene se referă la Facebook, către care s-a înaintat o scrisoare deschisă prin intermediul căreia sunt solicitate mai multe reglementări.
Specialiştii din cadrul Comisiei Europene au acuzat reţeaua de socializare Facebook că pune în pericol confidenţialitatea datelor personale ale utilizatorilor săi, informează Media Week, într-o scrisoare deschisă, specialiştii Comisiei criticând dur oficialii Facebook. CE caracterizează schimbările aduse setărilor de bază ale reţelei ca fiind "inacceptabile". Specialiştii europeni au cerut oficialilor Facebook să stabilească nişte setări de bază ale platformei, care să asigure că profilul abonaţilor nu poate fi vizualizat decât de internauţii selectaţi de aceştia. De asemenea, reprezentanţii europeni au mai cerut ca utilizatorii Facebook să poată alege dacă vor sau nu ca diferitele conţinuturi de pe pagina lor din cadrul reţelei de socializare să fie sau nu disponibile pe motoarele de căutare. Un purtător de cuvânt al Facebook a declarat că scrisoarea trimisă de specialiştii Comisiei Europene va fi analizată în detaliu, cu unele atenţionări arătându-se de acord, însă refuzând categoric una dintre sugestii, respectiv folosirea pseudonimelor de către abonaţi. La sfârşitul lunii trecute, Christian Hernandez, şeful diviziei internaţionale de dezvoltare de business de la Facebook, a admis că reţeaua de socializare a dat greş în încercarea de a-şi educa utilizatorii privind confidenţialitatea datelor în mediul on-line. O altă problemă pentru Facebook constă în faptul că nu a reuşit să diminueze volumul de informaţii personale disponibile pe internet despre utilizatorii săi. Aceste declaraţii au venit după ce membrii Senatului american s-au arătat îngrijoraţi de schimbările iniţiate de Facebook, care le permit utilizatorilor să partajeze informaţii şi cu alte site-uri. Facebook a anunţat noi măsuri de securitate Site-ul de socializare Facebook a anunţat că a adăugat noi măsuri de securitate menite să împiedice tentativele de intruziune pe paginile utilizatorilor. Reţeaua de socializare cu sediul în California, vestul SUA, a explicat săptămâna trecută că a adăugat o opţiune în parametrii de funcţionare a conturilor membrilor, care le dă acestora posibilitatea să enumere aparatele - computer personal, iPhone etc. - pe care le utilizează pentru a se conecta la site. De acum înainte, dacă cineva încearcă să intre pe pagina unui membru de pe un aparat care nu a mai fost utilizat anterior, acest membru primeşte o alertă prin e-mail sau SMS. "Această alertă vă va explica cum să vă schimbaţi parola şi să faceţi în aşa fel încât dispozitivul utilizat să nu se poată conecta la pagina voastră", a explicat Lev Popov, inginer la Facebook, pe blogul site-ului. În plus, Facebook, care susţine că are 400 milioane de utilizatori în întreaga lume, a precizat că a introdus un nou filtru, menit "să blocheze conexiunile suspecte înainte ca ele să fie realizate". Atunci când site-ul suspectează că o persoană neautorizată încearcă să se conecteze la o pagină care nu este a ei, acesta se foloseşte de o "întrebare secretă", cum ar fi data naşterii, menită să identifice persoana care doreşte să acceseze un anumit cont. Pact comun al reţelelor de socializare Douăzeci de companii de internet au semnat, în 2009, un acord pe bază de voluntariat, obligându-se să prevadă mecanisme de protecţie a copiilor care utilizează site-urile a 25 de reţele de socializare, cum ar fi Facebook, MySpace sau YouTube. După un an, Comisia Europeană a constatat că majoritatea companiilor de internet prevăd posibilitatea de a bloca utilizatori, de a elimina anumite informaţii şi de a decide ce informaţii pot fi vizualizate de anumite categorii de public. De asemenea, acestea oferă o serie de instrucţiuni privind modalităţile de protecţie a minorilor, deşi, în unele cazuri, informaţiile respective se găsesc cu greu sau sunt neclare. Există însă şi o serie de puncte slabe: mai mult de jumătate din companiile de internet nu şi-au ţinut angajamentul luat pentru a garanta că profilurile on-line şi listele de contact sunt setate automat cu statutul "privat" pentru utilizatorii minori. De asemenea, pe multe site-uri, motorul de căutare include profilurile utilizatorilor minori. Şi, cu toate că majoritatea site-urilor de internet prevăd un link pentru a raporta un act de hărţuire, sunt puţine cele care răspund consecvent la astfel de plângeri. Comisia Europeană le-a cerut companiilor să depună mai multe eforturi pentru o mai bună protecţie, în special a minorilor, amintind în acest sens că 50% din adolescenţi publică informaţii personale pe internet fără a fi întotdeauna conştienţi de consecinţe. Românii, printre cei mai activi utilizatori ai reţelelor de socializare Potrivit unui studiu Marketers & Consumers, Digital & Connected, realizat de IAB Europe pe un eşantion de 32.000 de utilizatori de internet din 16 ţări, românii sunt printre cei mai activi utilizatori ai reţelelor de socializare, deşi rata de penetrare a internetului este de doar 32% în ţara noastră, comparativ cu 85% în Olanda. 59% dintre internauţii chestionaţi din Europa de Est şi-au actualizat profilul pe reţelele de socializare în ultima lună, comparativ cu media continentală de 52%. Ungaria are cea mai ridicată rata de implicare, cu 65%, urmată de România, cu 61%, şi Polonia, cu 56%. De asemenea, 49% dintre cei intervievaţi în Ungaria, Polonia şi România se uită la TV sau la conţinut video on-line, 44% ascultă radioul în timp real pe internet, 31% decarcă muzică şi 27% se joacă sau pariază on-line. În plus, cei din Europa de Est petrec mai mult timp într-o sesiune on-line, 33% folosind web-ul pentru trei ore sau chiar mai mult. (O.N.)