Nu sunt uitați

Un articol de: Tudor Călin Zarojanu - 14 Noiembrie 2024

29 de ani de când Corneliu Coposu a plecat la Domnul, dar și 35 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989 au fost subiectele principale ale evenimentelor organizate, nu întâmplător, la Timișoara, de fundația care poartă numele Seniorului, prin președintele ei executiv, Ion-Andrei Gherasim.

Sâmbătă, 9 noiembrie, ziua în care, tot acum trei decenii și jumătate, a căzut Zidul Berlinului, s-a inau­gurat o expoziție de fotografii pe cheiul râului Bega. Duminică s-au slujit Liturghia și parastasul în memoria lui Coposu, apoi s-au depus coroane de flori la bustul lui de pe malul râului timișorean. La orele amiezii, pe o vreme nesperat de frumoasă, partici­panților la manifestări li s-a oferit un tur ghidat prin locurile în care, în Decembrie 1989, timișorenii, primii dintre români, au ieșit în stradă și au fost întâmpinați de o represiune sângeroasă. 

După-masă s-a vizitat impresionantul Memorial al Revoluției și tot acolo s-a lansat cea de-a doua ediție a volumului „Jurnalul interzis”, îngrijit de Doina Alexandru. Povestea acestui manuscris este aproape de necrezut, căci, de frica Securității, care confiscase deja mii de pagini, a stat ascuns la un prieten, vreme de decenii, într-o valiză așezată într-un compartiment secret al unui... coteț, la țară.

Seara s-a încheiat la Casa Adam Müller-Guttenbrunn cu proiecția filmului „Brașov 1987, doi ani prea devreme”, scenariul și regia Liviu Tofan, urmată de discuții cu doi dintre participanți. Am putut afla lucruri tulburătoare despre reprimarea mișcării muncitorilor brașoveni, despre bătăile cumplite la care au fost supuși și despre deportarea lor în cele patru zări. Unde, în mod emoționant, au fost întâmpinați cu căldură, empatie și recunoștință.

În fine, luni, 11 noiembrie, data la care a murit Corneliu Coposu, în Aula Magna a Universității de Vest a avut loc o dezbatere pe tema „Am învățat să fim liberi? 35 de ani de la Revoluție”, printre invitați numărându-se Thierry Wolton, cel care a scris „O istorie mondială a comunismului”, jurnalista Brândușa Armanca și realizatorea TV Marina Constantinescu. A fost chiar o dezbatere, căci vorbitorii, dar și spectatorii care au intervenit în discuție, nu s-au sfiit să se contrazică între ei pe unele subiecte.

Seara, la Opera Națională Română din Timișoara a avut loc ediția a VII-a a „Galei Coposu”. Aceasta a inclus premierea câștigătorilor (elevi și studenți) ai concursului de eseuri organizat an de an de Fundația Corneliu Coposu, o conferință a lui Thierry Wolton și un concert extraordinar susținut de soprana Teodora Gheorghiu, baritonul Sorin Coliban şi pianista Diana Ionescu.

Ansamblul evenimentelor a fost un omagiu adus deopotrivă Seniorului, muncitorilor braşoveni din 1987, revoluţionarilor timişoreni din 1989, dar şi tuturor românilor, dovedind că nimeni dintre cei menţionaţi nu sunt uitaţi. Şansa de a ne construi împreună un viitor cât mai bun depinde și de cât de bine ne cunoaștem trecutul.