„Nu vom mai avea pierderile de anul trecut“
Ministrul agriculturii s-a declarat optimist în privinţa contribuţiei pe care agricultura o va avea la bugetul de stat în acest an, în pofida prognozelor de secetă anunţate de meteorologi pentru lunile iulie şi august.
Ministrul Daniel Constantin a declarat că producţiile de grâu şi de rapiţă din acest an arată „mult mai bine decât anul trecut“, dar s-a arătat îngrijorat de perioada care urmează, deoarece porumbul şi floarea-soarelui vor suferi din cauza secetei.
„Anul trecut, din cauza pierderilor avute în agricultură, contribuţia la PIB a scăzut cu 1,5%, dar în acest an nu vom avea o astfel de situaţie. Din contră, sper să fie un aport pe care îl va aduce agricultura. (...) Am tras semnalul de alarmă în urmă cu câteva săptămâni din cauza secetei, chiar dacă anul trecut seceta a fost mult mai grea decât cea din acest an. Dacă anul trecut s-au irigat 130 de mii de hectare, azi, în urma măsurilor luate, avem cereri de irigaţii pentru mai mult de 400 de mii de hectare. Sper să reuşim să combatem efectele secetei“, a declarat Daniel Constantin, adăugând că, anul acesta, tarifele la irigaţii au scăzut cu 20% faţă de anii trecuţi, iar fermierii vor plăti mai puţin şi datorită faptului că Ministerul Agriculturii s-a angajat să suporte prima umplere a canalelor de irigaţii.
„Prin acest lucru se va ieftini foarte mult preţul pe care îl plătesc fermierii. Trebuie însă să-i convingem pe cei care sunt în amenajarea de irigaţii să irige toţi. De exemplu, cel care irigă în treapta 5 de pompare, adică foarte departe de sursa de apă, plăteşte 750 de lei pe mia de metri cubi, în condiţiile în care, dacă ar iriga toţi, ar plăti doar 250 lei pe mia de metri cubi“, a adăugat şeful MADR.
Potrivit ministrului, România nu a fost expusă niciodată riscului de secetă pe o suprafaţă mai mare de 3 milioane de hectare, suprafaţă care era acoperită, la un moment dat, cu instalaţii de irigat.
„Astăzi avem circa 750 de mii de hectare care pot fi irigate, deci mai puţin de o treime din total, pentru că în ultimii 20 de ani statul şi toată lumea nu au făcut decât să distrugă sistemele de irigaţii. Este un început în ceea ce înseamnă refacerea sistemului de irigaţii. În 2012, am alocat din fonduri europene aproape 100 de milioane de euro pentru refacerea sistemului de irigaţii, dar mai avem nevoie de un miliard de euro pentru infrastructura care să deservească încă 800 de mii de hectare. Dacă nu vom convinge Comisia Europeană, până la finele anului, pentru obţinerea acestor fonduri, vom merge pe un parteneriat public privat, astfel încât să realizăm aceste investiţii de bază în agricultura românească“, a mai spus Constantin. (Bogdan Cronţ)