Nu vor fi restricţii de apă
Rezerva de apă de 2,84 miliarde de metri cubi din principalele 36 de lacuri de acumulare din România este suficientă în prezent pentru satisfacerea tuturor folosinţelor de apă, potrivit informaţiilor furnizate de Administraţia Naţională Apele Române (ANAR). „În acest moment nu se pune problema aplicării, în bazinele hidrografice, a Planului de restricţii şi folosirea apei în perioade deficitare, chiar dacă regimul hidrologic actual se situează sub valorile normale pentru această perioadă, ca urmare a regimului deficitar de precipitaţii înregistrat în lunile aprilie şi mai“, se arată într-un comunicat. ANAR estimează că numai în scenariul cel mai pesimist, respectiv în momentul în care cerinţele de apă către populaţie, industrie şi agricultură sunt mai mari decât rezerva, va pune în aplicare Planul de restricţii şi folosirea apei în perioade deficitare, ceea ce înseamnă o reducere graduală a consumului de apă, dar nu mai mult de 15%.