Nuca de cola, un stimulent al sistemului nervos
Provine din copacul de cola veșnic verde, care se găsește în pădurile tropicale din Africa. În interiorul fructelor în formă de stea ale copacului sunt coji albe, care conțin semințe sau nuci de cola. Produsele din nuca de cola conțin cofeină, care poate da un impuls metabolismului. Pulberea și extractul de nuci cola ajută digestia, stimulând producția de acid gastric, care crește eficacitatea enzimei digestive în stomac.
Nuca este de mărimea unei castane. Are gust amar, dar devine mai dulce, pe măsură ce este mestecată. În ceea ce privește beneficiile pentru sănătate, nucile de cola pot fi similare cu cafeaua. Proprietățile acestui fruct sunt diverse, incluzând un efect afrodisiac, de stimulent fizic si mental, antigripal, de întărire a imunității organismului, tonifiant al inimii și al musculaturii, adjuvant în neurastenie, anorexie, convalescență, retenție a apei, retenție urinară, eforturi intelectuale și fizice intense. Cafeina și teobromina din nuca de cola accelerează ritmul cardiac, ducând la o creștere a circulației sângelui. Nuca de cola stimulează în mod natural sistemul nervos central și oprește dezvoltarea în organism a bacteriilor dăunătoare. Totodată, nucile de cola sunt utile în cazul persoanelor cu anumite probleme de respirație, cum ar fi astmul. Cofeina din nucile de cola poate acționa ca un bronhodilatator, ușurând respirația.
Nuca de cola conține aproximativ 2-3% cafeină și 1-2% teobromină, ambele acționând ca stimulente. Cofeina este des întâlnită în băuturile răcoritoare din cafea și cola. Teobromina se găsește și în ceaiul verde sau în ciocolată. Nuca de cola conține, de asemenea, micronutrienți, importanți inclusiv pentru menținerea sănătății organismului, precum calciu, fosfor, potasiu.
Atenție! Nu este recomandat să fie consumată de către persoanele care suferă de aritmie cardiacă. Oricine este alergic la nuci ar trebui, de asemenea, să evite nucile de cola. O reacție alergică poate include simptome precum urticaria, diareea, dificultăți în respirație. Creșterea tensiunii arteriale poate fi, de asemenea, un efect secundar al consumului nucilor de cola. De aceea, înainte de a le consuma, trebuie obligatoriu să consultați medicul, mai ales dacă sunteți sub un tratament. Acesta va stabili doza corectă sau, după caz, va decide dacă este indicat sau nu să consumați produse pe bază de nucă de cola.