„Numai cuvântul lui Hristos nu este vechi niciodată“
Vineri, 30 ianuarie 2015, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi şi-a sărbătorit ocrotitorii spirituali, pe Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. Studenţii teologi ieşeni de la toate secţiile au participat la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Mitropolitană de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, împreună cu Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, cu preoţii profesori ai facultăţii şi cu slujitorii catedralei. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul bărbătesc „Mitropolitul Iosif Naniescu“, dirijat de pr. asist. univ. Gabriel Năstasă. Printre credincioşii participanţi la slujba arhierească s-a aflat şi prof. univ. dr. Vasile Işan, rectorul Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi.
Sfânta Liturghie dedicată hramului Facultăţii de Teologie Ortodoxă din acest an a fost oficiată de doi arhierei ai Bisericii noastre, anume Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, şi Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Din soborul slujitor au făcut parte preoţii profesori ai facultăţii şi slujitorii catedralei. Nu au lipsit arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi, pr. prof. univ. dr. Gheorghe Popa, prorector în cadrul Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, arhim. Dosoftei Şcheul, Mare Eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Iaşi. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul bărbătesc „Mitropolitul Iosif Naniescu“, dirijat de pr. asist. univ. Gabriel Năstasă.
„Mântuitorul Hristos nu are o altă învăţătură pentru mileniile sau anii care urmează“
În cuvântul rostit după citirea Evangheliei, IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim i-a îndemnat pe cei prezenţi, dar în special pe studenţii şi profesorii Facultăţii de Teologie Ortodoxă să urmeze cuvântul lui Hristos, aşa cum au făcut Sfinţii Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur: „Mântuitorul Hristos nu are o altă învăţătură pentru mileniile sau anii care urmează de acum înainte. Cuvântul Lui a fost predicat şi acesta este valabil până la sfârşitul veacurilor. Cei care şi-l însuşesc, cei care au fost aleşi şi consacraţi să fie purtătorii cuvântului, să fie sfinţitorii şi conducătorii poporului credincios pe calea mântuirii nu au cuvântul lor propriu, ci cuvântul lui Hristos. Dacă îl ascultăm, cuvântul lui Hristos spus de Sfinţii Trei Ierarhi şi de sfinţii Bisericii, de ierarhii ei şi de slujitori, el devine ziditor şi are o putere incomensurabilă, a cărui forţă nu o putem măsura. Ascultaţi cuvântul lui Dumnezeu şi acesta vă va da viaţă. Numai cuvântul lui Hristos este ziditor; oamenii, de-a lungul istoriei, în toate epocile, au încercat să facă reforme, să restaureze, să reînnoiască, să dea legi pentru bunăstarea şi propăşirea poporului, pentru înţelepţirea lui, însă, acele legi au fost înlocuite de altele noi şi tot aşa. Numai cuvântul lui Hristos nu este vechi niciodată, pentru că el Îl propovăduieşte pe Cel vechi de zile şi este înţeles în manieră nouă, este înnoitor. Ascultaţi cuvântul lui Dumnezeu şi acesta vă va da răspuns la toate inadvertenţele vieţii şi la toate problemele şi el vă va da soluţii în toate timpurile istoriei“.
Cuvânt de învăţătură rostit de unul dintre studenţi
În cadrul slujbei arhiereşti, tânărul teolog Iustin Iulian Tanasă a fost hirotonit diacon, iar pentru prima oară la slujba de hram a facultăţii, a fost rostit un cuvânt de învăţătură, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, de către unul dintre studenţii anului terminal, Liviu Pădurescu.
La finalul slujbei, părintele prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul facultăţii de teologie ieşene, a evidenţiat moştenirea spirituală lăsata creştinătăţii de cei trei mari dascăli şi ierarhi: „Sfinţii Trei Ierarhi s-au evidenţiat prin viaţa şi prin lucrarea lor individuală, dar în mod deosebit au avut şi daruri comune. Sfântul Grigorie Teologul a fost supranumit capul care gândeşte şi reprezintă cugetarea teologică; Sfântul Ioan Gură de Aur, după cum o arată şi numele, a fost cel care a vorbit adânc, iar Sfântul Vasile cel Mare este cel care a avut o lucrare practică, concretă, social-filantropică deosebită. Cei trei mari Părinţi ai Bisericii ne arată astăzi că suntem datori să dobândim, pe cât posibil, cele trei înalte însuşiri“.
De asemenea, părintele decan a adresat mulţumiri ierarhilor, profesorilor şi studenţilor pentru prezenţă şi pentru împreuna-rugăciune, dar şi conducerii Universităţii „Al. I. Cuza“ pentru sprijinul acordat de-a lungul timpului.