„Numai împreună vom reuşi“
Copiii cu deficienţe neuro-psihomotorii din cadrul Centrului şcolar pentru educaţie incluzivă "Primăvara" din Reşiţa au primit vizita preoţilor Emil Crăciun de la Parohia "Pogorârea Sfântului Duh" din Reşiţa şi Sorin Buşoi de la capela Spitalului II Staţionar din Reşiţa în cadrul proiectului educaţional "Numai împreună vom reuşi".
Evenimentul a avut loc în cadrul programului "Şcoala altfel" şi a fost organizat la invitaţia profesoarei Claudia Târziu. Pentru că ne apropiem de măritul praznic al Sfintelor Paşti, copiilor li s-a vorbit despre Învierea Domnului, tradiţia pascală a oului roşu, importanţa rugăciunii ca dialog cu Dumnezeu, dar şi ca refacere a sănătăţii trupeşti şi sufleteşti şi li s-au spus câteva istorioare morale. La această întâlnire au participat şi părinţii copiilor cu dizabilităţi, precum şi cadre didactice de la Centrul "Primăvara". La final, copiilor li s-au împărţit pungi cu dulciuri şi o iconiţă, iar părinţilor şi cadrelor didactice, pliante tipărite de Episcopia Caransebeşului prin purtarea de grijă a Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, conţinând referiri la Taina Sf. Maslu, îngrijirea bolnavilor şi misiunea socială a bisericii. "Ştim cât de mult a iubit Mântuitorul Iisus Hristos copiii, căci de aceea a spus: "Lăsaţi copiii să vină la Mine, că a unora ca aceştia este Împărăţia cerurilor" (Matei 19, 14), dar mai ştim că Taina Învierii lui Hristos din morţi este strâns legată de Taina Crucii pentru că nu este înviere dacă nu se trece mai întâi prin suferinţa crucii. Nu ştim de ce sunt bolnavi aceşti copii şi nu ne-am propus să descifrăm de ce poartă această cruce, nu ştim dacă vor putea fi restabiliţi deplin, dar ne-am propus să fim lângă ei şi să-i ajutăm, căci parafrazând titlul proiectului educaţional, "numai împreună cu Hristos vom reuşi"", ne-a declarat părintele Emil Crăciun. Unitatea de învăţământ Centrul şcolar pentru educaţie incluzivă "Primăvara" din Reşiţa este un centru pentru acordarea de servicii de educaţie specială şi recuperarea copiilor cu dizabilităţi neuro-psihomotorii între 0 şi 16 ani, cu prioritate pentru copii cu deficienţe neurologice sau multiple până la 6 ani (intervenţie precoce). Parteneriat Biserică - Şcoală la Şimand Tot în cadrul săptămânii "Şcoala altfel", la Şcoala Generală din Şimand - Arad s-au desfăşurat diferite acţiuni în baza unui parteneriat dintre Şcoală şi Biserică. Sub îndrumarea profesorului de religie şi cu sprijinul tuturor cadrelor didactice, toţi elevii de religie ortodoxă au fost spovediţi şi împărtăşiţi. În cadrul activităţilor desfăşurate în şcoală, s-a organizat un concurs pe cicluri de studiu având ca obiectiv realizarea de icoane pictate pe sticlă legate de tema Răstignirii şi Învierii Mântuitorului Hristos, ouă încondeiate şi felicitări de Sfintele Paşti. Joi, 5 aprilie, a avut loc festivitatea de premiere la care a luat parte ca invitat şi preotul Gosta Gabriel, parohul bisericii ortodoxe din Şimand. Au fost acordate câte trei premii la fiecare secţiune. Acestea au fost acordate cu sprijinul parohiei ortodoxe din Şimand şi au constat în diplome, pachete cu dulciuri şi răcoritoare, iar cei mai merituoşi copii au primit o invitaţie la pizza. (Pr. Gabriel Gosta)