Număr al revistei “Tabor“ dedicat mitropolitului Bartolomeu
A apărut numărul 1, anul V, aprilie 2011, al revistei "Tabor", cu tema "In memoriam mitropolitul Bartolomeu Anania (1921-2011)", fiind dedicat integral memoriei vrednicului de pomenire mitropolit al Clujului. Revista "Tabor" a apărut din iniţiativa mitropolitului cărturar Bartolomeu Valeriu Anania, constituind o transpunere în realitate a ideii sale frecvent reiterate a dialogului dintre cultură şi credinţă, o temă care i-a marcat existenţa şi scrisul. Numărul de faţă e dispus în trei secţiuni: "Evocări" (unde semnează, între alţii, Mitropolitul Teofan al Moldovei, Mitropolitul Andrei al Clujului, Preasfinţitul Vasile Someşanul, ministrul de externe Teodor Baconschi, Andrei Marga, rectorul Universităţii clujene, scriitorul Dan C. Mihăilescu); "Theologica", unde este evidenţiată activitatea sa biblică, omiletică şi de interpretare a iconografiei vâlcene (aici semnând părinţii profesori Vasile Mihoc, Ioan Ică jr, Vasile Gordon şi Stelian Tofană) şi "Eseu", unde e pusă în lumină opera filologului,
poetului, dramaturgului, romancierului, publicistului Valeriu Anania, cu texte semnate de Doina Curticăpeanu, Irina Petraş, Mircea Muthu, Aurel Sasu, Ovidiu Moceanu, Diana Câmpan ş.a. (Cosmina Nicoară)