Număr mare de vizitatori la bisericile din lemn din Maramureș

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 16 Septembrie 2026

Bisericile din lemn aflate în Patrimoniul Mondial UNESCO şi cele aflate în circuitul bisericilor din Transilvania au fost printre cele mai vizitate obiective turistice din judeţ în această vară, potrivit preşedintei Asociaţiei Naţionale pentru Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), filiala Maramureş, Livia Sima. „Vechile bisericuţe din lemn, opt făcând parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, dar şi cele aflate într-un circuit al bisericilor transilvane, la fel de valoroase şi importante pentru fiecare sat, au fost printre obiectivele cele mai vizitate de turiştii români şi străini vara aceasta. Unele biserici au peste 200 de ani vechime şi atrag atenţia prin realizarea arhitectonică, linia zveltă şi turla înaltă care, privită de la distanţă, îţi dă senzaţia ca înfige cerul. Toate bisericile vechi din lemn sunt parte a patrimoniului din Maramureş şi reprezintă identitatea noastră şi o legătură aparte cu divinitatea. (…) Turiştii români sau străini sunt impresionaţi de frumuseţea acestor biserici, arhitectura simplă, dar complicată în realizare prin care lemnul a luat forme deosebite”, a declarat Livia Sima pentru Agerpres.

Conform acesteia, există grupuri care vin doar pentru bisericile din lemn. „Pe durata verii am avut grupuri speciale de turişti din diverse zone, în mod deosebit din sudul ţării, care ajung în Maramureş doar pentru a vizita aceste bisericuţe din lemn. Spre toamnă aceste grupuri se răresc, iar în preajma sărbătorilor de iarnă se observă o creştere a numărului de vizitatori”, a mai spus Livia Sima.

Cele opt biserici din judeţ aflate în Patrimoniul Mondial UNESCO se află în localităţile Bârsana, Budeşti, Deseşti, Ieud-Deal, Plopiş, Poienile Izei, Rogoz şi Şurdeşti, iar bisericile incluse în circuitul turistic Transilvania se află în Bârsana, Bogdan Vodă, Botiza, Budeşti, Călineşti, Copalnic-Mănăştur (sat Cărpiniş), Deseşti, Ieud-sat, Ieud- deal, Ocna Şugatag (sat Şugatag), Poienile Izei, Remetea Chioarului, Rozavlea, Săcălăşeni şi comuna Şişeşti (satele Plopiş şi Şurdeşti).