Numărul muncitorilor români în Marea Britanie, în scădere
Statisticile oficiale publicate la Londra arată că numărul lucrătorilor români şi bulgari în Marea Britanie este în scădere de la deschiderea pieţei muncii la 1 ianuarie 2014, fapt ce infirmă „invazia“ la care se aşteptau britanicii, scrie presa engleză. Astfel, în ultimele trei luni ale lui 2013, în Regatul Unit lucrau 144.000 de români şi bulgari, în timp ce în perioada ianuarie-martie 2014 numărul lor era de 140.000, înregistrându-se o scădere de 4.000 de persoane. „Numărul foarte modest de români şi bulgari veniţi la muncă în regat în acest an indică un contrast foarte puternic cu retorica inflamată de la începutul acestui an“, a declarat miercuri Danny Alexander, adjunctul ministrului britanic al trezoreriei. Deschiderea totală a pieţei muncii a suscitat mari temeri, într-o ţară în care problema este sensibilă după valul puternic de imigraţie provenit din Europa de Est, mai ales din Polonia, ca urmare a extinderii UE din 2004, comentează şi AFP, citată de Agerpres. La sfârşitul lui 2013, guvernul conservatorului David Cameron anunţa o înăsprire a accesului imigranţilor la ajutoare sociale şi punea în cauză libera circulaţie în UE, provocând mânia Bruxellesului. Totodată, Cameron a declarat cu o zi înainte de publicarea datelor statistice că are în vedere realizarea obiectivului său privind reducerea ratei migraţiei nete anuale a ţării la 100.000 de persoane până în 2015, de la 212.000 cât era în 2013. (Oana Nistor)