Numărul profesorilor necalificaţi a scăzut de aproape trei ori
Este concluzia la care a ajuns ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, care a declarat, la Alba Iulia, că în prezent au rămas în sistem mai puţin de 2.000 de astfel de cadre. De asemenea, ministrul s-a arătat mulţumit de măsurile dure luate de inspectorii generali din teritoriu în vederea reducerii absenteismului şcolar. "Este esenţial să avem un sistem mult mai organizat, să avem un sistem prin care putem să prevenim, să monitorizăm şi să reducem absenteismul şcolar. Foarte mulţi inspectori şcolari generali, foarte mulţi directori şi-au luat în serios această sarcină care, dublată de măsurile imediate pe care le-am luat, şi anume aceste două săptămâni de recapitulări, urmate de o evaluare pe fiecare clasă, pe un model de subiecte standardizate, cred că aceste măsuri vor începe să producă efecte. Este momentul adevărului şi pe baza adevărului pe care-l vom vedea în şcoala românească, pe baza organizării mult mai riguroase a şcolii româneşti, cred că vom începe să vedem şi rezultate, rezultate concrete", a declarat ministrul Educaţiei.